Actorul şi sălbaticii

Unul din rolurile de film memorabile pe care le-a făcut Ovidiu Iuliu Moldovan rămâne cel din Actorul şi sălbaticii. Am văzut acest film întâia oară la cinematograful timişorean Melodia, într-o retrospectivă a filmului românesc, prin 1978. L-am revăzut când fusese relansat în săli, prin 1983, la cinema Dacia. (Astăzi, amândouă cinematografele, împreună cu alte zece săli de cinema, sunt ori „pe butuci”, ori convertite în cazinouri etc.) Abia atunci aveam să-l „gust” pe deplin. Există, la un moment dat un schimb de replici tensionat între „prizonier” (actorul Caratase, jucat de Caragiu) şi „sălbatic” (căpetenia legionară fanatică, jucată de Ovidiu Iuliu Moldovan). Ce actuale sunt aceste replici şi astăzi, indiferent de culoarea politică (green ori red) a ideologiilor fanatice:
- Domnule Caratase, v-am ascultat cu foarte multă atenţie, acum vă rog foarte mult să mă ascultaţi şi dumneavoastră pe mine... Cât timp v-aţi legat de partidele vândute care au adus România pe marginea prăpastiei, a fost bine, deşi, după părerea mea, nu cu bancuri răsuflate se va face ordine în ţara asta... E nevoie de un foc sfânt... purificator... Noi îl vom aduce, de aceea vă rog ca de Mişcarea legionară să nu vă atingeţi nici măcar cu ră-su-fla-rea...
- E atât de fragedă? Ca o mimoză...?
- ...Nu glumiţi, domnule Caratase, există lucruri sfinte faţă de care gluma e o blas-fe-mi-e... Sper ca la sfârşitul convorbirii noastre să vă daţi seama de acest lucru.

Ovidiu Iuliu Moldovan

Actorii, atunci când le-ai urmărit evoluţia vreme de treizeci de ani, îţi par nemuritori. În clipa când afli că au trecut în eternitate parcă moare, o dată cu ei, o lume. Azi s-a mai dus la stele un suflet de actor: Ovidiu Iuliu Moldovan. L-am văzut prima oară - cred - prin 1977, în Ultimele zile ale verii (de Savel Stiopul, dispărut şi el nu de mult), o poveste (pe atunci) contemporană despre prietenie, despre iubire, cu – între alţii – Cornel Coman, Constantin Drăgănescu, Maria Rotaru, George Mihăiţă. Îmi amintesc imaginea cinemacsop, combinaţiile ciudate de culori din generic, locul unde l-am văzut: cinematograful 1 Mai Deta. Au urmat apoi rolurile de prieten loial din: Despre o anume fericire, Dincolo de pod, Între oglinzi paralele, de justiţiar în seria Ardelenilor, Un om în loden, Detaşamentul Concordia, Semnul şarpelui, Întâlnirea, Horia, Dreptate în lanţuri, de fanatic legionar în Actorul şi sălbaticii, Bietul Ioanide, creaţiile din Hyperion, Cumpăna, Punct şi de la capăt, Cuibul de viespi, Flori de gheaţă, Somnul insulei, Craii de Curtea Veche. Apoi neuitatul spectacol (după Albert Camus, în regia lui Horea Popescu şi cu muzica lui Adrian Enescu) de la TNB: Caligula şi încă altele. Şi, last but not least, prezenţa sa la Liceul CD Loga, pe când eram în clasa a XI-a sau a XII-a, când a recitat poezie şi a dialogat cu elevii în sala festivă.
Cu trei ani în urmă a murit şi Ana Maria Călinescu, cea care o interpreta cu atâta firesc pe soţia credincioasă a haiducului Pantelimon jucat de Ovidiu Iuliu Moldovan în filmul lui Dan Piţa, Dreptate în lanţuri.
Să le fie ţărâna uşoară.