Primele amintiri legate de filmele româneşti (şi poate de filme în general) se leagă de filmele "de acţiune" ale lui Sergiu Nicolaescu pe care, copil fiind, le vedeam de nenumărate ori. Afecţiunea pentru personajul creat de Nicolaescu (şi pentru filmele lui) a început să se fisureze definitiv o dată cu descoperirea unor filme admirabile – tot româneşti – care se numesc Actorul şi sălbaticii, Imposibila iubire, Semnul şarpelui, Concurs, Dreptate în lanţuri, Pas în doi. Acestea aveau să fie - pentru mine, ca spectator - primele lecţii de cinema, abc-ul; restul (miezul), aveam să-l deprind treptat, cu ajutorul călăuzelor numite Andrei Tarkovski, Akira Kurosawa, Kenji Mizoguchi, Iasujiro Ozu, Satiavit Ray, Robert Bresson, Federico Fellini, Ingmar Bergman, Louis Bunuel, Michelangelo Antonioni, Pier Paolo Pasollini, Orson Welles, Tenghiz Abuladze, Serghei Paradjanov, Nikita Mihalkov, Jiri Menzel, Andrej Wajda, Kristoff Zanussi, Emir Kusturica, Friedrich Murnau, Charlie Chaplin, King Vidor, Woody Allen and a thin red line. În filmele realizate de Sergiu Nicolaescu (ce par amateurish raportate la opera cineaştilor de mai sus) există însă un personaj care continuă să-mi placă: personajul-muzică. Fie că a solicitat concursul unor compozitori consacraţi (Theodor Grigoriu la Dacii, Tiberiu Olah la Mihai Viteazul, Atunci -am condamnat pe toţi la moarte, Nemuritorii şi Osânda, Richard Oschanitzky la Cu mâinile curate şi Un comisar acuză, Nicu Covaci la Nemuritorii, Radu Goldiş la Zile fierbinţi şi Accident, Bert Grund la Ultima noapte de dragoste, Adrian Enescu la Ringul, Ciuleandra, François Villon, Noi, cei din linia întâi, Mircea, Coroana de foc, Anton Şuteu la Triunghiul morţii), fie că folosea doar ilustraţie muzicală, muzica din filmele sale nu se uită uşor. Recent aveam să aflu cu bucurie că la muzica unuia din filmele lui S.N., Accident, pe care l-am văzut - cu ochi de copil - în anul premierei, 1977, şi l-am revăzut - cu mare efort - în urmă cu doi ani (dar fericit să-i descopăr pe tinerii, pe atunci, George Mihăiţă, Vladimir Găitan şi Ileana Popovici, care aveau să debuteze în Reconstituirea lui Pintilie) a contribuit şi Adrian Enescu, interpretând la pian şi synthesizer partitura lui Radu Goldiş. Şi – surprizele se ţin lanţ – tot Adrian Enescu aveam să descopăr că este autorul temei muzicale (cu totul şi cu totul specială, dar ascunsă, pe generic, în spatele numelui celei care alcătuia ilustraţia muzicală: Ileana Popovici) din Revanşa (1978), al aceluiaşi Nicolaescu. De mulţi ani nu mai pot urmări filmele – patriotarde, pompieristice, artificiale, melodramatice şi deci populare încă – realizate de acest regizor-farceur. Totuşi, de muzica filmelor lui – recunosc - mă simt încă legat.
N-am ajuns la concertul de azi (Reinhardt – Concertul pentru oboi şi orchestră în si bemol major; H. Wolf-Ferrari – Concertul pentru oboi şi orchestră; G. Bizet – Simfonia în do major).
