skip to main |
skip to sidebar
De dimineaţă am fost – pentru prima oară - la bisericuţa din parcul Mitropoliei, în care am găsit un iconostas din lemn impresionant sculptat: modele celtice şi tradiţionale româneşti, din acelea folosite de Brâncuşi în a sa Coloană fără sfârşit. Pr. SD a slujit Utrenia şi Liturghia de Praznicul Sf. Arhangheli Mihail & Gavril, care mi-a amintit de Cerul deasupra Berlinului, dar şi de Jacob’s Ladder, de Angels in America, dar şi de îngeraşul acela baroc de pe o placă metalică dată la topit în Ciocârlii pe sârmă, sacră imagine recuperată pe neve – şi cu folos, avea să observe joi seara un entuziast spectator – de poliţistul gelos. Sărbătoarea de azi a fost un prilej de a pomeni – în limbaj parabolic - despre despărţirea neghinei de grâu, la seceriş. (Dar ce vină are neghina că-i neghină?) Despre despărţirea lui Lucifer (şi a cetei lui) de făpturile fără trup ale îngerilor, pentru a fi – tot la seceriş – judecaţi şi trimişi la eternal boiling. Pentru a furniza – vorba lui Blaga - lumină raiului. Tatiana, Claudiu şi Theodor s-au împărtăşit, după care am mâncat toţi cei prezenţi anafură plăcut mirositoare din pâine bună de casă. Dorin Berian şi încă un băiat s-au învrednicit în a ne cânta părţile aferente cantorilor din Liturghie. A sunat straşnic.
O stare de bine mi-au pricinuit cântecele lui Vali Sterian (Veac XX, Amintire cu haiduci, Vino Doamne) pe care le-am reascultat datorită CD-ului scos de JN. Nici versurile din Cântec de oameni nu-s rele („Hei, aici la noi / Pe acest pământ / Oameni buni au fost / Oameni buni mai sunt. / Şi tot ce curge-n noi / Iubire sau durere / E din străbuni venit / Şi ce-i străbun nu piere...”) şi calcă perfect pe însăşi concepţia mea de viaţă – o nebunie fără de care aş înebuni în această lume acră în care homo homini lupus est.
Aflu că într-un recent top al celor mai frumoas
e melodii româneşti difuzate la Radio România, piesa lui Florin Bogardo, cântată de Aurelian Andreescu, Tu eşti primăvara mea (versuri: Ioana Diaconescu) a ajuns pe locul întâi, surclasând Bună seara, iubito a lui Adrian Enescu (Loredana Groza feat. Ion Caramitru, versuri: Lucian Avramescu). Sigur, mi-ar fi plăcut să câştige piesa lui A.E. dar nu mă deranjează nici acest rezultat. La urma urmei, Florin Bogardo e şi el un profesionist şi un artist extrem de sensibil. Chestie de gust până la urmă (şi/sau de jocuri de culise), altminteri şi A.E. şi F.Bogardo, împreună cu Anton Şuteu, Doru Căplescu sau Richard Oschanitzky sunt mărci ale calităţii şi îşi merită fiecare locul întâi. Sunt, cu toţii, de linia întâi. M-aş fi întristat dacă a treia clasată (compoziţie de Marcel Dragomir) ar fi fost câştigătoarea. Deşi se putea mult mai rău şi decât Marcel Dragomir...
M-am întâlnit cu un coleg dascăl (ceva mai în vârstă ca mine), care – deşi de profesie inginer – a făcut şi teologia. Acum este în ultimul an şi mi-a spus că vrea să respire vreo 2-3 ani înainte de a se înscrie la un eventual master. E fed up cu ortopraxisul din lumea pravoslavnică. Prea multe bărbi şi prea multă barbă. Cred că îl înţeleg, deşi – thank God for that - nu cunosc „din interior” lumea bărbilor ortodoxe.
Theodor merge bine cu citirea în Braille şi, strunit de învăţător e mai cuminte şi mai atent. Astă-seară am fost cu el la filarmonică (unde am primit toţi trei o legitimaţie permanentă, după ce directorul a citit articolul despre Theodor în ziar) la un recital jazz Ionuţ Ştefănescu & friends (actorul Eusebiu Ştefănescu, Doru Roman la pecuţie, Horia Maxim la pian şi Pedro Negrescu la contrabas). Au cântat – între altele – teme din John Williams (Schindler’s List), Dave Brubeck şi Johnny Răducanu.
De dimineaţă am fost – pentru prima oară - la bisericuţa din parcul Mitropoliei, în care am găsit un iconostas din lemn impresionant sculptat: modele celtice şi tradiţionale româneşti, din acelea folosite de Brâncuşi în a sa Coloană fără sfârşit. Pr. SD a slujit Utrenia şi Liturghia de Praznicul Sf. Arhangheli Mihail & Gavril, care mi-a amintit de Cerul deasupra Berlinului, dar şi de Jacob’s Ladder, de Angels in America, dar şi de îngeraşul acela baroc de pe o placă metalică dată la topit în Ciocârlii pe sârmă, sacră imagine recuperată pe neve – şi cu folos, avea să observe joi seara un entuziast spectator – de poliţistul gelos. Sărbătoarea de azi a fost un prilej de a pomeni – în limbaj parabolic - despre despărţirea neghinei de grâu, la seceriş. (Dar ce vină are neghina că-i neghină?) Despre despărţirea lui Lucifer (şi a cetei lui) de făpturile fără trup ale îngerilor, pentru a fi – tot la seceriş – judecaţi şi trimişi la eternal boiling. Pentru a furniza – vorba lui Blaga - lumină raiului. Tatiana, Claudiu şi Theodor s-au împărtăşit, după care am mâncat toţi cei prezenţi anafură plăcut mirositoare din pâine bună de casă. Dorin Berian şi încă un băiat s-au învrednicit în a ne cânta părţile aferente cantorilor din Liturghie. A sunat straşnic. 
