Ce sarcină grea, cumplită, să predai ceea ce, practic, nu se poate preda: „experienţa religioasă vie, ca singurul mijloc legitim de cunoaştere a dogmelor” (Pavel Florenski). Să predai „experienţa religioasă” (care nu poate fi decât o experienţă directă) ca pe o teologie. Dar teologia (teoria) fără practică (praxis) este - Sf. Maxim o spune – o „teologie a demonilor”.
Cum să lămureşti un om care şi-a făcut „viţel de aur” dintr-o formulă confesională sau alta – fie că este o ierarhie sau un principiu precum sola Scriptura ori sola fide, fie că este o aversiune (neo)„iluministă” faţă de cler sau sfinţenie, faţă de ortodoxie?
Demersul este cu atât mai anevoios, cu cât grădina Domnului este mare de tot şi găseşti în ea şi ce vrei şi, mai ales, ce nu vrei (formalism excesiv, de exemplu). Şi totuşi, cine se nevoieşte şi caută, va descoperi – pe măsura credinţei sale – „Stâlpul şi Temelia Adevărului”. Comoara de mare preţ este acolo, ascunsă mereu, dar vie pentru cel ce o doreşte…
