De azi există şi în Timişoara Cinema City (la Iulius Mall) – un multiplex de – se pare – şapte săli unde se pot viziona, în condiţii de confort sporit (fotolii, Dolby Surround, climă), block busters de „ultimă generaţie”, made in USA. Am adulmecat terenul fără să-mi doresc să intru în vreo sală – nu mă atrage repertoriul, deşi sper că vor fi şi suprize plăcute pe viitor. Nu era nimeni cu 15 minute înainte de prima reprezentaţie, deşi titlurile din program trimiteau, fără nicio excepţie, la filme americane de aventuri. Ba poate că o excepţie totuşi era: ultimul film regizat de Robert Redford, dar omu’ rămâne – pentru mine – un actor bun, prestaţiile sale ca regizor nu m-au mişcat.
Îmi amintesc de spectacolele de gală, de la deschiderea unor săli de cinematograf din oraş, cu filme – obligatoriu – româneşti: cinema Dacia s-a deschis în 1980 cu Al treilea salt mortal, cinema Timiş în 1983 cu filmul lui Iulian Mihu, Comoara, cinema Unirea în 1985 cu Declaraţie de dragoste. Azi, ele sunt fie abandonate frigului şi mizeriei (Timiş), fie cu destinaţia schimbată (Dacia, Unirea), ca toate celelalte nouă săli de cinematograf existente în Timişoara în 1989. A mai supravieţuit doar Studio – spaţiu rece şi neprimitor, la fel ca sala Timiş. E lipede că în Timişoara (cel puţin) nimeni n-a iubit cinematograful din funcţionarii plătiţi de stat să gospodărească buna desfăşurare a difuzării filmelor în judeţ. Dovadă că praful s-a ales de aproape toate sălile.
Concert cu Romanian Piano Trio, în aceeaşi sală friguroasă (Capitol), dotată astă-seară cu două radiatoare electrice dispuse pe scenă, printre instrumentişti. Astăzi: Edward Elgar – Concertul în mi minor pentru violoncel şi orchestră, op. 85; Jean Sibelius – Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră, op. 47; Edvard Grieg – Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op.16.
