Deconstructing Woody

În Deconstructing Harry (Woody Allen, 1997 - varianta allenianǎ a Fragilor sǎlbatici de Bergman), sub pretextul unei cǎlǎtorii la colegiul unde studiase cândva şi de unde fusese expulzat pe motive disciplinare (iar acum este chemat pentru a i se înmâna un important premiu literar) se dezvǎluie (se descoase) viaţa personajului principal: scriitorul (de origine evreiascǎ) Harry Block. Trecut cam de multişor de prima tinereţe, divorţat de trei ori, vlǎguit de propriul talent şi – aşa cum sugereazǎ şi numele sǎu – blocat la capitolul inspiraţie, Harry îşi întâlneşte personajele pe care le-a plǎsmuit dupǎ chipul şi asemǎnarea celor apropiaţi (familie, prieteni) şi care, dupǎ ce şi-au regǎsit în cǎrţile sale secretele şi minciunile, îi devin ostile. O replicǎ rapel: „Our lives consist of how we choose to destroy them.” Şi o fazǎ: Harry (Allen) - iremediabil atras de prostituate - aduce acasǎ o negresǎ. Dupǎ consumarea „momentului” femeia îi reproşeazǎ oarecum cǎ a durat cam multişor pânǎ s-a încins: „lt took you a while. l didn't think you'd make it.” Rǎspunsul lui Harry: “l was having a little problem focusing. Finally, l got the right fantasy. l thought of a woman l saw in the Sixth Avenue... and l coupled her with Svetlana Stalin. lt's the daughter of the dictator. It worked.” În Love and Death, Sonia (Diane Keaton) îl spune lui Boris (Allen): „There are many different kinds of love, Boris. There's love between a man and a woman. Love between a mother and a son.” Replica lui Boris: “Two women. Let's not forget my favorite.”

Una din temele preferate ale regizorului, reluatǎ în Deconstructing Harry, este satirizarea fundamentalismului religios, aşa cum se manifestǎ el în ticurile şi automatismele de gândire ale omului de rând. Personajul lui Woody Allen se întreabǎ de ce fiecare grupare (religioasǎ) crede despre sine cǎ l-a apucat pe Dumnezeu de-un picior (în film se face o referire strictǎ la fundamentaliştii evrei, dar chestiunea rǎmâne la fel de actualǎ şi funcţioneazǎ încǎ prea bine în orice altǎ paradigmǎ religioasǎ) şi viseazǎ la o lume în care oamenii nu mai sunt preocupaţi pânǎ la paroxism de „adevǎrul absolut” pe care cred că – ei şi numai ei - îl deţin: „Wouldn't it be a better world if not every group thought they had a direct line to God? …They're clubs. They're exclusionary. They foster the concept of the other so that you know who to hate.” Harry către sora lui mai mare (o fundamentalistă evreică): “A question: lf a Jew gets massacred... does it bother you more than if it's a Gentile... or a black or a Bosnian?” Replica surorii lui (o psihiatrǎ ce îşi descoperǎ, dupǎ ce a devenit mamǎ, “rǎdǎcinile etnice”): “Yes, it does. l can't help it. It's my people.” Harry: “They're all your people.” Şi iată cum ne intersectǎm de universul lui Walt Whitman, aşa cum apare el în poemul On the Beach, At Night Alone :

A vast similitude interlocks all,

All spheres, grown, ungrown, small, large, suns, moons, planets,

All distances of place however wide,

All distances of time, all inanimate forms,

All souls, all living bodies though they be ever so different, or in different worlds,

All gaseous, watery, vegetable, mineral processes, the fishes, the brutes,

All nations, colors, barbarisms, civilizations, languages,

All identities that have existed or may exist on this globe, or any globe,

All lives and deaths, all of the past, present, future,

This vast similitude spans them, and always has spann'd,

And shall forever span them and compactly hold and enclose them.

...O cugetare, zice-se, brâncuşianǎ sună aşa: „Se crede cǎ Dumnezeu e sus, omul pe pǎmânt şi dracul dedesubt...De ce n-am crede cǎ locuim toţi împreunǎ, aici pe Pǎmânt?” Indeed