Back to school

Back to school. Nervii – încă primeniţi, aerisiţi după zilele petrecute la Sâmbăta de Sus, la Şinca Veche (click pe bulinele galbene pentru vizualizare) – sunt muniţie de nădejde la primele ore de după vacanţă. Chestiunea zilei: golul pe care mi l-a lăsat în suflet plecarea, spre cele veşnice, a lui Adi Sârbu, colegul meu de la ET, dascăl de chimie, în vârstă de 57 de ani. Am aflat azi mai multe despre moartea sa: a suferit de un diabet netratat, de insuficienţă renală, a avut chiar nişte probleme cardiace, astfel că infarctul din 19 decembrie a fost, oarecum, provocat – pare-se - şi de o anumită neglijenţă a lui. Replica lui Zorba - oricât de cinică - îmi sună involuntar în timpane atunci când cineva (şi mai cu seamă cineva cunoscut) pleacă dintre noi: we all end up the same way: food for worms.
Seara de prăznuire a Sf. Ioan, en famille cu my in-laws – socrul meu este Ioan. Îi întâlnim acolo pe Mircea şi Sanda. Vorbim despre sistemul întortocheat de obţinere a vizei de turist pentru SUA. Spre final mă retrag în sufragerie unde ascult, alăturid e Theodor, câteva melodii româneşti – oldies – apărute pe CD-uri scoase de Jurnalul naţional: Azi, Ploaia şi noi, Fericirea trăieşte în noi, Iubeşte-mă mereu (Angela Similea), N-am noroc, O portocală (Anda Călugăreanu), De-ar fi să vii, Să fim copii, Fericirea are chipul tău, A doua zi (Mihaela Runceanu)...

Îmi amintesc de vestea morţii Mihaelei Runceanu: eram în armată şi câteva brute cu chip de om din plutonul în care m-am nimerit făceau tot felul de glume vulgare pe seama ei. Nici zgomotoasa moarte din 1993 a lui Ioan Luchian Mihalea (comemorat azi de Jurnalul naţional cu un CD ce conţine hiturile sale cu Song-ul pe care l-a condus) n-a fost tratată cu mai mult respect. Important e că au rămas peste ani, neatinse de meschinărie şi răutăţi, cântecele.

Who?Where?Why?What?

Acum o săptămână eram toţi şapte (noi trei, Claudiu, Alexandra, Emanuela şi Ana) în chilia Pr. Teofil de la Sâmbăta de Sus. La un moment dat, Emanuela îl întreabă ce amintiri are din copilărie, de când era un ţânc. Eram un zvăpăiat – spune Părintele – şi unul dintre vecini i-a şi spus bunicii: Nănaşă, aista nu-i botezat bine. Popa nu i le-o cetit pe tăte. Mai trebe botezat o dată...Mă gândesc la botezul meu „de urgenţă” (mă îmbolnăvisem) şi oarecum pe neve, cu mama pe post de naş/naşă (bunicii din partea tatălui nu au privit cu ochi buni prezenţa preotului în casă). Pe atunci era la modă să nu se mai cunune oamenii şi la biserică, iar părinţii mei – care încă nu se despărţiseră for ever – au ţinut pasul cu moda. Mi-am amintit şi de botezul (tot în stare de emergency) lui Theodor - la spital mai întâi (la secţia de născuţi prematuri, unde Theodor şi Raluca au stat internaţi aproape două luni) şi apoi reluat, cu vreme, în biserică. Spre deosebire de noi (de mine şi de Raluca) Theodor – din fericire - a descoperit cadrul liturgic (prin participarea la slujbele bisericeşti şi cuminecare) mult mai repede. Astă-seară am trecut (cu Emanuela) pe la PS şi, vreme de un ceas jumate, am asistat la un fel de cateheză-seminar ad-hoc, cu Theodor în braţele lui PS punându-i întrebări peste întrebări de o candoare dezarmantă: cine e Născătoarea de Dumnezeu, cine e Dumnezeu, ce-nseamnă: Duh, pomeneşte, se împărtăşeşte robul lui Dumnezeu, ce-i aia mântuire, rob, trup şi sânge, preot etc. – toate subiecte de discuţie vrednice de un seminar teologic de şcoală superioară. PS i-a răspuns cu îndelungă răbdare la toate întrebările, mai făcând câte o pauză - şi atunci îl ţinea în braţe sau îl rotea ca pe un avion în miniatură (ca în ziua serbării de Crăciun de la grădiniţă) ori îl punea să-i cânte şi să-i recite poezii. În seara asta, din repertoriul lui Theodor nu au lipsit câteva highlights din Sf. Liturghie (Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Tatăl nostru, Ţie,Doamne), melodii pentru copii învăţate la grădiniţă, nişte poezii şi – la rugămintea mea – Vechiul ceas.

De dimineaţă (pe un polei ce-a transformat străzile Timişoarei în patinoar natural) am fost la slujba de Bobotează de la catedrala din Sinaia, unde a slujit PS. Lumea grămadă aştepta afară ceasuri întregi să ia aghiasmă. La ieşire, fiecare îşi croia drum prin mulţime după măsura bunului simţ de care dispunea. Şi asta în ciuda îndemnurilor la bună purtare şi calm adresate mult prea numeroşilor enoriaşi de PS şi de preotul paroh. După Sf. Liturghie am mers toţi trei, plus Emanuela, acasă la Claudiu şi Alexandra. Au gătit un prânz delicios, iar Claudiu i-a dăruit lui Theodor – spre bucuria lui - un fluier.