



S-a mai stins un artist: regizorul (fără o filmografie omogenă valoric, însă cu câteva titluri memorabile) Sydney Pollack. Avea 73 de ani şi a murit răpus de cancer. Cel puţin trei filme mă leagă de el: Bobby Deerfield (1977), The Electric Horseman (1979) şi Tootsie (1982). Necruţătoarea boală îi va fi amintit poate de filmul său cel mai...„european”: Bobby Deerfield – un regal cinematografic de interpretare (Al Pacino, Marthe Keller) şi muzică (Dave Grusin), cu o mişcare de aparat lentă, foarte „neamericană” (Henri Decaë) şi un story (preluat după Eric Maria Remarque) despre biruinţa vieţii asupra morţii. De fapt, despre cum o femeie răpusă de o necruţătoare boală reuşeşte să transforme – să „învie” - personalitatea bărbatului care se îndrăgosteşte de ea. Ea, murind, îi dăruieşte un „transfer de personalitate”, prilejuindu-i o neaşteptată întâlnire cu sine şi o eliberare dintr-o viaţă de rutină. Celelalte două filme ale lui, dragi mie, sunt (asta şi-au propus) puţin „teziste” şi vorbesc - într-un mod agreabil însă - despre întoarcerea la natură şi despre condiţia actorului în America deceniului opt.