Din ciclul „De ieri despre azi” aka „Perenitatea clasicilor”:
„Zis-a cel nebun în inima sa: „Nu este Dumnezeu!” Stricatu-s-au oamenii şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul. Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul. Oare, nu se vor înţelepţi toţi cei ce lucrează fărădelegea? Cei ce mănâncă pe poporul Meu ca pâinea, pe Domnul nu L-au chemat. Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică, că Dumnezeu este cu neamul drepţilor.” (Psalmul 13). Ghinionul - dacă e, atâta cât e - nicidecum nu se află în numărul 13, ci mai degrabă în zisa „celui nebun” (să mai spună cineva că Nietzsche s-a născut în secolul al XIX-lea!) ori în temerea de frică „unde nu era frică” (grijile lumeşti cum ar veni, cele care ne distrează şi ne abat de pe cale).
O, de-am învăţa să ştim (fără să mai uităm, apoi, împleticindu-ne de tot felul de fleacuri) de cine anume să ne temem, de cine să ne păzim, cui să ne închinăm şi pe cine să urmăm. Aici, în această viaţă…
