Sunday 25 May 2008

Good will toward men

Aseară, recitalul Corului Filarmonicii Banatul a debutat cu piesa lui Anton Pann, Tatăl nostru, inclusă şi în Liturghia Ortodoxă. Uvertura s-a cântat la toacă, vocea fiind acompaniată din când în când de al doilea (şi ultimul) instrument muzical acceptat („tolerat”) de specificul bisericesc răsăritean: clopotul. N-au adus pe scena de la Capitol un clopot adevărat, asemănător cu cel făurit under strict supervision de către Borişka (din Rubliov-ul tarkovskian), ci un instrument de percuţie pe care la început n-am ştiut cum să-l denumesc, dar apoi – cu gândul la Mike Oldfield - mi-a picat fisa: tubular bells. Interpretarea acestei piese (şi a celeilalte, Privegheaţi şi vă rugaţi) de către Alina Todea mi-a amintit de vocea Angelei Gheorghiu, care pe unul din albumele ei a interpretat şi patru piese de muzică bisericească ortodoxă.
Azi, în cadrul pericopei evanghelice, pilda Femeii Samarinene: Nu M-ai fi găsit dacă nu M-ai fi căutat. Dar cum să-ţi „provoci” (să te „autosugestionezi”) să vrei să-L cauţi (şi să-L recunoşti) câtă vreme – faptele vorbesc – nu te arăţi deloc interesat de problemă? Englezii spun: where there is a will there is a way. Cum să „naşti” good will în cineva cuprins de bad will: disperare şi înverşunare când faţă de unul, când faţă de altul? La întrebarea asta (involuntar?) a răspuns – în cel mai autentic duh patristic - Ion Creangă, în Povestea unui om leneş: akedia şi lenevia sunt pricina tuturor patimilor. Pe de altă parte, există prin Scripturi îndemnul la nădejde: Ceea ce nu e cu putinţă la om, e cu putinţă la Dumnezeu. Aşadar, Sursum corda şi toata grija cea lumească – acum, acum - să o lepădăm. Cel fără cuget (sau poate cu cugetul orbit de patimi) spune: Se va termina odată...Deşi mi-e foarte greu să mai sper, mă încăpăţânez să-mi doresc să se termine nu oricum, ci cu bine. Adică întru împăcare.

Put to shame

După concertul coral de seară (în program: A. Pann – Tatăl nostru; N. Popescu-Brăneşti – Privegheaţi şi vă rugaţi; Gh. Mandicevski – Şi era la ora a şasea; Paul Constantinescu – Cămara ta, mântuitorul meu; N. Lungu – Ziua Învierii; Sabin Păutza – Alleluia; Gh. Cucu – Heruvic, Mila păcii, Sfânt e Domnul, Pre tine te lăudăm) ne-am întâlnit cu cel care s-ar putea să fie primul învăţător (şi profesor de Braille) al lui Theodor. Ne-a uimit – pe mine şi pe Raluca – prin pragmatismul şi eficienţa sa, prin spiritul perfecţionist ce-l caracterizează. O astfel de prezenţă într-un mediu cuprins în general de impostură, de blazare şi moleşeală este cu adevărat tonică. Acest dascăl tânăr ce-şi calculează timpul la minut şi caută să îmbine apostolatul (şi vocaţia) dăscăliei cu îndeletniciri practice (cea de estate agent, de exemplu) pare desprins din chiar versurile lui Kipling de la sfârşitul poemului său If: „If you can fill the unforgiving minute / With sixty seconds' worth of distance run, / Yours is the Earth and everything that's in it, / And - which is more - you'll be a Man, my son!Pământul este – a fost şi va fi – al luptătorilor ca el. Întrevederea noastră (ce a avut ca subiect principal de discuţie pe Theodor şi ceea ce se poate face pentru el în aceste luni pregătitoare dinaintea începutului de an şcolar) a fost ca un duş rece, ca un reminder al unui adevăr fundamental pe care prea devreme şi prea des l-am uitat: e drept că primejdia akediei nu e o bagatelă, însă – englezii o spun atât de clar – where there is a will, there is a way. Aşadar, prin activitate, cumpătare şi chibzuială se ţin la distanţă demonii necruţători: lenevia, vrajba sau judecarea tâmpă a celor de lângă noi.