Din această generaţie

bună ziua, spui, fac parte din această generaţie

care n-a cunoscut războiul

dar a cunoscut o serie de lucruri pline de învăţăminte,

această generaţie de fete sportive care iubesc fără nazuri,

înjură, se îmbracă în pantaloni strânşi pe pulpe

încât unui cavaler din secolul trecut i-ar ieşi ochii din cap privindu-le

această generaţie de băieţi veseli şi gratuiţi şi trişti şi

zăpăciţi de naiba-i mai înţelege, săritori şi tandri, care

aruncă la ţintă, care nu trag bine

pentru că n-au avut ocazia,

care nu se duelează dar l-au citit pe Puîkin,

ironici şi gravi, intrând şi ieşind din mină

cu topoarele lor care sărută pătimaş cărbunele

bună ziua, spui, soarele răsare la ora 5 şi 42 minute,

îmi beau cafeaua târziu după ce tramvaiele au făcut

mai multe curse iar vatmaniţa de 22 de ani,

blonda aceea afurisită

a avut timp să se închidă de două ori

în cabina de la capătul liniei cu dispecerul,

bună ziua, spui, fetele nu mai sunt atât de retrase

rachetele spintecă burdihanul cosmosului

ca nişte cuţite de chirurgie,

pe lună de mult şi-au dat americanii cu dreptul în stângul

toată lumea s-a obişnuit

cu ceaiul întâmplărilor spectaculoase

se aşteaptă, în sfârşit, unele descoperiri pe suflet

dar acestea n-au interesat niciodată foarte tare pe cercetători

o descoperire pe suflet nu este rentabilă, n-o achiziţionează

nici un fabricant, nu schimbă echilibrul de forţe,

oamenii sunt oameni

iar inima lor n-a prezentat, în fond,

decât un interes strict anatomic

bună ziua, fac parte din această generaţie

care n-a cunoscut decât din auzite războiul

se pare că n-a fost o treabă tocmai plăcută

de vreme ce unii se plâng şi astăzi

bună ziua, în gările lumii dormim de-a valma

pe vesele şi soioase rucsacuri, fireşte, din fandoseală,

părinţii având bani destui: facem dragoste pe unde apucăm,

citim firme luminoase, citim reclam, mersul trenurilor,

al vapoarelor, al sateliţilor

şi uneori citim chiar poezii

generaţia mea este o generaţie sportivă

eroismul ei care ar fi putut iriga din plin o bătălie

de pomină, un Waterloo, un Kursk, un Mărăşeşti

sau Lublin se consumă fără vărsare de sânge

cu toate că, vă jur, mulţi dintre aceşti panglicari derbedei

ar fi putut ajunge eroi pe cinste, cu mormânt cunoscut

sau necunoscut, cu statui în lege şi discursuri

de recunoştinţă,

puşi în prezidiul suprem al istoriei

bună ziua, spui, fac parte din această generaţie

care face parte din acest şir de generaţii

nici mai bune, nici mai rele decât altele

care, la rându-le, fac parte din vesela, tragica,

interminabila tânără generaţie a lumii

(Lucian Avramescu)

Back to school

Ieri, prima zi propriu-zisă de şcoală. Theodor şi-a revăzut colegii, învăţătorul şi pe profesorul educator (nimeni altul decât Costel, care s-a titularizat la Liceul Iris şi a fost repartizat la clasa lui Theodor, în care sunt şase nevăzători). M-am revăzut şi eu cu o parte din elevii şi colegii mei. Cei din anul terminal, care vor da bacalaureatul la vară, sunt încă indecişi, nu ştiu ce să facă mai departe. Unii spun – mai mult sau mai puţin teribilist - că abia aşteaptă să termine cu şcoala. Dar tot ei sunt cei care, fără nicio ruşine, recunosc – asemenea Războinicului Luminilor pe care-l idolatrizează – că n-au citit în viaţa lor nicio carte. Atunci glumesc cu ei (pe jumătate!) şi le răspund că pentru a termina ceva e nevoie să începi.

Eh, elevii fac şi ei ce ştiu, ce pot. Când părinţii le sunt fie despărţiţi, fie plecaţi la muncă în străinătate, când sunt proprietari pe calculator & telecomandă (dar n-au nici un fel de discernământ), când se hrănesc exclusiv cu imagini şocante, violente ori sentimentale, când singurele rime pe care le ştiu sunt versurile din muzica pop (inclusiv din văicărelile turcite arhimediatizate), când n-au repere (nici chiar de la şcoală, căci profesorii – ca alte categorii profesionale – nu mai ajung la catedră prin vocaţie, şi atunci ora de clasă devine un dublu chin) şi nici un fel de rânduială, când totul îi îmbie la huzur, la şmecherii, la atitudini şi fapte de tip mafiot, ce să mai ceri de la ei? Să descopere, ei, mărgăritarul de mare preţ în căldarea cu borhot? E o posibilitate, dar pentru asta se cuvine să le fi fost sădit în suflet un ideal curat şi mai ales să fie în stare să lupte pentru a-l păstra neîntinat, să dorească să caute în lumea din jur excepţia şi picătura de frumuseţe care să-i salveze de la mult prea prematura lor blazare.

It's time to play the music

Start la noua stagiune a Filarmonicii „Banatul”. Zilele muzicale „George Enescu” au debutat la Timişoara, pe 15 septembrie, cu un recital chamber music susţinut de Trio Contraste (Ion Bogdan Ştefănescu – flaut; Sorin Petrescu – pian; Doru Roman – percuţie). S-a cântat: George Enescu (Melodie şi Appassionato din Suita a III-a şi Carillon nocturne), D. Kaufman (Kol D’mamah – In memoriam Cristian Nemescu), Nicolae Brânduş (Rhythmódia), Violeta Dinescu (Circuit) şi Aurel Stroe (Trei piese pastorale).

Ca de fiecare dată, membrii acestui trio, au prefaţat fiecare piesă cu câte o scurtă prezentare. Pianistul Sorin Petrescu a remarcat „atmosfera intimă” (în jur de 30-40 de spectatori) din încăpătoarea sală Capitol a Filarmonicii timişorene şi a comparat lucrarea lui Enescu, pe care urma s-o interpreteze, cu celebra Carmina Burana. Chiar dacă este o operă de mare anvergură (prin numărul mare de instrumentişti, prin durată etc.), creaţia lui Carl Orff – spune Petrescu - „ar trebui să-şi lase mult capul pe spate pentru a cuprinde cu privirea măreţia miniaturii lui George Enescu”.

Prin remarca sa, uşor ironică, pianistul voia doar să puncteze – dacă am înţeles bine - o tristă realitate: în România, melomanii asaltează sălile de concert ori de câte ori este în program Carmina Burana (şi, în general, un repertoriu clasic), dar încă nu gustă îndeajuns muzica de cameră şi armoniile simfonice experimentale, contemporane.