Winged Horses

I was born into a world full of angels and kings

and there was some place to grow and someone to be

and even the horses had wings

and even in the darkest of storms you knew that the sun was still there

and even the horses had wings

it was that special kind of world, with its heart set on laughter

and the sun was meant to be touched and the dream to be after

at the end of each day was the wonder of each night

and even the horses had wings

that was the world that I knew as a child

I can’t believe it’s changed - it’s got to be the world

and somehow we can mend it like it was

we can make it like it was before

when even the horses had wings

I’m dying in a world that will die before death

because angels don’t exist and kings never laugh

and I’m afraid I’ve forgotten I believed that there really was a world

where even the horses had wings

here am I, alone now

...there was something that I meant to do,

but it’s been so long ago that I can’t remember what it was...

...horses...?

(Kathy Bates singing and playing ...even the horses had wings... in the tremendous film by Milos Forman - the first opus he made in the US: Taking Off)

From an All Saints' liturgical service to a barbique

Duminica întâi de după Rusalii, a Tuturor Sfinţilor. Predica de la Catedrală a avut ca miez un mesaj în care se recunoştea de departe agenda pro-ecumenică a Mitropoliei Banatului (a cărei scriere a început cu mult înainte), la cel mai înalt nivel: „Trebuie să ignorăm diferenţele dintre creştini şi să mizăm pe punctele comune, mult mai numeroase şi mai importante”. Din păcate nu s-a precizat nici până la care denominaţiune creştină se păstrează acele „lucruri comune”, care sunt limitele de toleranţă / acceptabilitate şi nici de unde anume e cazul să devenim circumspecţi. Nu ştiu ce să spun, probabil că pentru a fi un vajnic oştean al „Ortodoxiei luptătoare” (cu inamicul public nr.1: mişcarea ecumenică) e nevoie de o anumită stare de „beţie” („nebunie întru Hristos”) pe care – mărturisesc - nu o am. În acelaşi timp, nu simt nici dorinţa de a mă solidariza cu cei care susţin tendinţele BOR de „ieşire dintr-o lungă ipocrizie” (cum spunea deunăzi Daniel Vighi), marcate de activitatea lui N.C. – boss-ul BOR local. Ceea ce simt este o pronunţată circumspecţie şi nedumerire faţă de atâtea şi atâtea agende politico-religioase, faţă de atâta intoleranţă şi faţă de prea multe bărbi.

Am fost cu Theodor să se împărtăşească şi – aşa cum se obişnuieşte la Catedrală – am îngenunchiat alături de el cu o lumânare aprinsă-n mână (pe care mi-a dat-o o femeie, văzând că nu aveam). Theodor şi-a spus numele şi s-a purtat exemplar. După terminarea Liturghiei a început imediat o slujbă de pomenire a morţilor (a „adormiţilor întru Domnul”) cu sonorităţi ce mi-au amintit brusc de crâmpeie din coloana sonoră – fabuloasă! – a filmului ucrainean Umbrele strămoşilor uitaţi (1964, Serghei Paradjanov). Apoi am plecat spre MJ, însă ne-am întâlnit în centru cu mama. Am poposit la un McDonalds, de unde - as usual - am plecat cu un after taste amar şi deloc plăcut. Tot îmi spun că nu mai vreau să calc never ever în acel loc şi tot mai comit o întoarcere, o dată la câteva luni.

La MJ Theodor a cântat tema din Amarcord (compusă de Nino Rota pentru filmul lui Fellini din 1973), pe care a ascultat-o şi învăţat-o aseară. Plus repertoriul stabilit de MJ. Cu Sergiu şi Tabita am vorbit despre Iluminism, Romantism, Simbolism. Îi aşteaptă o săptămână de examene.

Seara au venit după noi D&SH şi am petrecut cu ei până la miezul nopţii. Au pregătit un barbeque we fully enjoyed – in the company of their brilliant daughter and of their two German Shepherds. Very nice house they’ve got. And we had a great time.