Like a child

Mă uit la Theodor, la felul în care se apropie de cei blânzi şi se îndepărtează de cei cu o voce puternică, autoritară. Ca şi cum ar intui bunătatea celui/celei care i se adresează cu blândeţe, pe un ton calm. Am observat că întotdeauna ascultă de mine atunci când îi vorbesc calm. Acest fel de rostire e, pe cât de firesc, pe atât de uitat şi de anevoios de regăsit, odată ce ne-am obişnuit să ne răstim unii la alţii, să fim aprigi şi iuţi la mânie.
Una din bucuriile pe care mi le aduc zilele Crăciunului 2008 a fost şi apariţia, pe CD a primelor albume de vinil ale lui Mircea Baniciu. Sound îmbunătăţit, aceleaşi orchestraţii (Doru Apreotesei & Post Scriptum, Dan Bădulescu şi Doru Căplescu). Crăciunul, prilej pentru om – aşa cum ne scrie Pr. Valerian - de „naştere dumnezeiască”, e şi un nou „început de drum” întru refacerea legăturilor fireşti între sine şi sine, între sine şi lume. Vederea acestui „nou început” o putem desluşi însă doar cu ochii sufletului. Aici, ochii biologici nu ne sunt de niciun folos. Acesta e handicapul (fără ghilimele) pe care-l purtăm, noi cei cu ochiul biologic deschis mereu în afară: graba cu care vedem paiul din ochiul aproapelui, nepăsători la bârna din ochii noştri. Dar puţin ne pasă. Ritmurile grăbite sluţesc fără milă pe copilul din noi şi ne transformă implacabil într-o gloată de cinici incurabili. Unii dintre noi, e drept, mai păstrează ca pe o comoară de mare preţ (în sens figurat sau – în cazul celor ce-şi capitalizează şi contabilizează emoţia - chiar propriu) nostalgia începuturilor şi a „paradisului pierdut”, despre care cântă Mircea Baniciu în La-nceput de drum - varianta orchestrală a lui Doru Căplescu (versuri de Dan Verona), de pe albumul Secunda 1..

P.S. Când credeam şi noi că micro-stagiunea de concerte a lui Theodor s-a închis, a mai urmat un bonus. Am dorit foarte tare să mergem la un concert de colinde susţinut de Corul Filarmonicii „Banatul”. Şi-am mers. Între timp, de la şcoala lui Theodor am primit, telefonic, invitaţia de a participa la acest concert (la care oricum ne-am propus să mergem) pentru că se vor da premii (sponzoritate de nişte influente cluburi de afaceri timişorene) unor copii. La intrare ne-am întâlnit cu directorul Filarmonicii. L-a recunoscut pe Theodor şi l-a invitat hodoronc-tronc să oficieze ceremonia de preluare a unui fel de ştafetă (conţinând „lumină de la Bethleem”) pentru a o răspândi apoi la sute de lumânări ce se aflau în sală şi în holul Filarmonicii. Este – ni se spune – al cincilea an în care directorul acestei instituţii actualizează tradiţia „ştafetei de lumină”. Apoi l-a întrebat pe Theodor dacă vrea să cânte la pian. Şi a cântat onorabil – încurajat de spectatori, care au aplaudat în timpul refrenului - cele două colinde pe care le-a interpretat (duminică şi luni) la Operă.