Scheletul echilibrului

omul este alcătuit din oase

păr, unghii, zgârciuri

şi un echilibru fragil

zgârciurile rezistă o viaţă întreagă

oasele, nimerite într-un mediu anaerob,

îi pot supravieţui chiar câteva milioane de ani

în schimb bruma de echilibru

se deteriorează într-o clipă

la te miri ce brânci sentimental

de unde se poate trage concluzia

că organul cel mai important

al omului

nu este auzul

nu este văzul

nu este scheletul osos

şi nici scheletul nervos

ci scheletul echilibrului

(lyrics by Lucian Avramescu)

Pelicule vechi

cine dacă nu

blânda cinematografie a memoriei

scoţând din raft, la nevoie, pelicule vechi

acoperite cu un praf violaceu ?

câte au hibernat

câte lucruri

care tresaltă acum ca o goană de iepuri

pe o mirişte aspră

şi armele care trag

rafale scurte, glonţ cu glonţ, apoi

lacrimile tale mitraliind orizontul…

confortabile sau inconfortabile, te întrebi,

sunt toate acestea ? un rechizitoriu

cu avocaţi, cu martori şu un singur inculpat

tu, cel care ai trădat regula sacră a uitării

câtă iubire şi câtă trădare

câtă iubire, tot atâta trădare

măsoară şi cântăreşte, mercurul

sublimului urcă şi coboară în tine

după legi pe care le înţelegi abia acum

şi dacă le înţelegi ce înţelegi?

şi dacă înţelegi că le-ai înţeles

la ce-ţi foloseşte?

iată ghimpii mărunţi

în mica sală a cinematografului

ce va fi demolat; buldozeriştii, în

şube argintii, îşi sorb cafeaua pe trotuare

urmând să-şi înceapă treaba în curând

în sală tu, singur,

iar proiecţiile nu s-au terminat

şi nici nu s-ar putea termina vreodată

(lyrics by Lucian Avramescu)

Za dobra stara vremena

Un email intitulat CA SĂ ŞTII, primit azi de la amica I.M., îmi arată, o dată mai mult, ce înseamnă un feed-back. Adică o „hrănire inversă”. Pentru că, dacă rândurile mele (comunicarea de pe blog - pe care, spune ea, mă strădui s-o menţin „la zi”- cu whoever in the cyberspace may bother to read me) „hrănesc”, amintind unora de „un timp mai sărac în toate cele, dar mai limpede sufleteşte” (care-i ajută să se odihnească de „hărţuiala vremii” pentru a-şi lua „putere din bucuriile amintite”) înseamnă că şi-au atins scopul. Iar asigurarea ei („Ca să ştii că ce faci tu acolo îi ajută pe ceilalţi şi că nu-i degeaba. Şi că-i primit cu bucurie.”) este la rându-i o hrană care îl onorează pe blogger-ul emitent, un semn de recunoştinţă - necesar din când în când - pentru a şti că demersul „nu-i degeaba” şi „că-i primit cu bucurie”. De asemenea, m-am bucurat să văd că mai există urechi pentru muzica pop din the good old times (cum spune un hit sârbesc al grupului Novi Fosili: Za dobra stara vremena), ce pătrunde prin „încăperi ale sufletului neumblate de mult timp”. Că mai există, iată, semeni (kindred spirits) care doresc actualizarea „timpului mai sărac în toate cele, dar mai limpede sufleteşte”.

Despre acel timp (în varianta lui extrem-patologică) citesc acum mărturia cutremurătoare a lui Soljeniţân, Arhipelagul Gulag. Ce sucit e omul!...Încorsetaţi de cenzură ideologică, de monolitul partidului unic, de interzicerea călătoriilor în străinătate şi de lipsa accesului la informaţie, de umilinţele de la cozi şi de peste tot visam atunci „democraţia”, „libertatea” şi „pluralismul”. Acum, în plină „democraţie” (dictatura derizoriului) şi libertate de mişcare (condiţionată doar de posibilităţile materiale), tânjim după…pluralismul „epocilor de aur” pentru că, pe lângă coruri „patriotice şi revoluţionare”, pe lângă „cântece populare de ţară nouă” se găsea loc şi pentru o muzică (a acelor ani!) „mai limpede sufleteşte”. Unde sunt semnele „limpezirii sufleteşti” în zgomotul şi furia ori în turcitele refrene siropoase de azi?