La un banchet, un sacerdot mi-a spus că strugurii nu se cuvine a fi mâncaţi până toamna (în august, parcă), când roadele pământului au fost binecuvântate de preoţi. Văzuse pe mese, între altele, şi o mulţime de fructe. A proceda altminteri, a continuat el, e fărădelege şi atrage după sine afurisirea. Aşa spun – aveam să aflu - Mineele (cărţi bisericeşti, corespunzătoare fiecărei luni). Pentru Theodor e mult mai uşor. A auzit de la noi că, de exemplu, pepenii se coc vara şi din clipa aceea nu mai e deloc curios să-i guste până „când vine vara”. La fel cum nu mai e interesat de portocale după ce le-a trecut sezonul. (Ce ne facem însă cu globalizarea? Cu hiper-marketurile şi mall-urile îmbietoare? Cu abundenţa de bunuri ce nu ţine seama de perioadele de „post” şi de „dulce”, de binecuvântări şi canoane?) Şi uite cum, pentru el, roadele îşi au, fiecare, rostul lor…(Ce efort sisific să cercetezi, dar mai ales să aplici în viaţă, problema rostului - acum, în vremurile noastre babilonice!…)
Într-una din zilele trecute i-am dictat lui Theodor să scrie în Braille versurile unui cântec, azi uitat, care mi se par de-a dreptul liturghisitoare: Vechiul ceas. La un moment dat, se spune acolo: doar el (adică „vechiul ceas”, care „singur el veghea, adunând pe rând clipele ce-au însoţit viaţa-n drumul ei”) ştie „timpul meu, timpul tău” şi „a ales binele de rău”. Îi subliniez lui Theodor această deosebire, această „separare a oilor de capre” (cum zic englezii: sorting out the sheep from the goats), după care vrea să ştie: „Care e binele?” Pune-te de-i explică acum în cuvinte care-i oaia şi care-i capra!…
În fine, azi am făcut cu Theodor nişte exerciţii de engleză în Braille. Mi-a cerut să-i pun CD-ul cu utrenia. Ca de obicei, şi-a făcut cruce de câte ori auzea refrenul „În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh…”.
Pe Liternet, Răvan Penescu adresează o provocare: „
