Aflu despre tragicul sfârşit al unor cunoscuţi (soţ şi soţie) de-ai noştri. S-au prăpădit amândoi într-un car crash - au intrat, se pare, într-un tir. În astfel de momente, chiar nu mai contează (pour moi) rasa, naţionalitatea, crezul etc. Aceşti oameni, care au murit violent (maşina le-a luat foc în urma impactului, iar ei au fost carbonizaţi), au avut parte de cea mai frumoasă moarte: împreună.I-am cunoscut prin 1996, fiind profesor uneia din fiicele lor, pe când predam (part time) la liceul „Logos”. El a fost un tip „carismatic” şi era mereu implicat în câte-un business profitabil de „plantare de biserici” şi „evanghelizare” - the (neo)Protestant way, of course. Mentalitatea tipic (neo)protestantă i-a ajutat să treacă lejer de la o denominaţiune la alta, de la un business la altul. Whatever happened, we should let sleeping dogs lie, shouldn't we. Îmi pare rău de ei aşa cum regret pe oricine care a fost şi, într-o clipă fatidică, nu mai e. May they rest in peace.
