Wednesday 26 August 2009

La-nceput de drum

Final de Meandre: pe malul mării, în zori, arhitectul Petru („bărbatul din umbră”) îi spune fiului femeii pe care-o ştie de-o viaţă (dar care a preferat să trăiască alături de un alt bărbat - mai cu „spate”, mai cu „perspective”): „În noaptea asta te-ai despărţit de adolescenţă fără să-ţi dai seama!” „Şi ce urmează? Mi-e cam frică.” „Să nu-ţi fie. Să ştii că frumuseţea şi binele şi adevărul există, nu sunt nişte scorneli.” „Să-ţi dau nisipul, soarele, marea?” „Sunt ale tale?” „Daaaaa!”

…Cordonul ombilical a fost tăiat. Adolescentul Gelu s-a eliberat. Şi mai ales a aflat că nu trebuie să-i fie frică. Pentru că de el depinde ca frumuseţea, adevărul şi binele să existe, să fie vii. Este „ştafeta” pe care ar trebui să o predea fiecare generaţie celor aflaţi la start. Este infuzia de încredere, de speranţă, de oxigen pe care tânărul adolescent aşteaptă s-o primească în dar, ca „zestre” de la părintele său…