Aşa cum îţi aminteşti de o stradă

îmi amintesc de tata

aşa cum îţi aminteşti de o stradă

avea multe clădiri cu iederă,

vechi intrări

umbrite de poezia simplităţii,

poduri misterioase

în care Albă ca Zăpada

trăia înconjurată de un milion de uriaşi

îmi amintesc de tata

aşa cum îţi aminteşti de o stradă din copilărie,

brazii

covrigii de la Bălăşoiu

pâinea neagră într-o servietă cu fermoar,

facturile magazinului sătesc

comanda de mălai

de făină,

de gaz,

turta dulce pentru gândacii de Colorado,

stamba, dimia

aprovizionarea inimii

cu o serie de sortimente obligatorii

tata era voiajor comercial

merceolog sătesc la Sângeru

responsabil cu aprovizionarea creierului

el trecea

pe facturile cu care pleca la judeţ

continente ciudate

Călinescu,

Dostoievski,

Shakespeare…

el aducea cărţile de popularizare

Creşterea iepourilor de casă

Salata în sistem intensiv,

Un solar – o mină de aur

şi alte cărţi de pedagogie agricolă

pe care ţăranii nu le cumpărau niciodată

tata aducea

alimente şi alimente pentru suflet

unii se mulţumeau cu una

alţii cu alta

după

puterea de rezistenţă a organului gânditor

(creierul pentru unii

este o prăvălie cu orar prescurtat)

îmi amintesc de tata

ca de trasul cu o armă încărcată cu flori

el mi-a demonstrat odată

când mercurul furiei unei mulţimi creştea

că se poate face dreptate

cu bomba atomică a unei vorbe de bine

liniştea aceea respectuoasă

care s-a lăsat ca o zăpadă

este tatăl meu

este

bunul

meu

tată

cine ar fi crezut că într-o zi

el va ochi

propria-i inimă

cu singura armă adevărată pe care-a folosit-o vreodată

(Lucian Avramescu)

Padre padrone

Despre părinţi nu pot vorbi cu folos decât atunci când îmi asum starea de prodigal son. Restul e pălăvrăgeală toxică. Dintre versurile dedicate mamei am pus pe blog câteva scrise de Grigore Vieru. Un cititor anonim le-a gustat şi el, apoi mi-a atras atenţia că merită şi taţii puţină atenţie. Din creaţia aceluiaşi poet, necunoscutul cititor îmi recomandă poemul Tata. Pentru că nu mi-a spus mare lucru, însă doresc, totuşi, să-i îndeplinesc doleanţa şi pentru că ştiu că are dreptate atunci când revendică pomenirea ambilor părinţi, m-am oprit la poezia lui Lucian Avramescu, Aşa cum îţi aminteşti de o stradă.

Personal, nu am găsit încă acele versuri despre tatăl-cel-de-după-trup în care să mă regăsesc şi care să mă reprezinte. Le mai caut…În privinţa tatălui step însă m-aş gândi mai degrabă la câteva fragmente de proză: Scrisoarea către tata (de Kafka) şi Portretul artistului ca tânăr (de James Joyce). N-am uitat nici cântecul formaţiei „Timpuri noi” (Tata) şi nici mediocrul film al lui Andrei Blaier din 1988 (Vacanţa cea mare) în care un alt fiu risipitor încearcă, zadarnic, să-şi regăsească tatăl uitat într-un azil de bătrâni. Şi, desigur, nici Oglinda lui Tarkovski ori Padre Padrone de fraţii Taviani.