Am văzut ultimul film de Jean-Luc Godard la Festivalul de Film European (de acum un an sau doi, n-are importanţă, ştiu că era un frig năpraznic în sală) - Notre musique (2004), un pseudo-documentar filmat la Sarajevo, cu câteva momente chiar reuşite. Dialogul intelectualist a supravieţuit la Godard chiar şi la 45 de ani de la victoria sa cu À bout de souffle. Pretextul poveştii: expozeul pe care Mr. Godard lui-même îl susţine la Sarajevo pe tema legăturii dintre cuvânt şi imagine, în faţa studenţilor de acolo – ocazie cu care binecunoscutul regizor alege să vorbească despre zone incendiare şi extrem de vulnerabile (cum este şi Orientul Mijlociu, la care se face referire adesea, sau condiţia indienilor din America).
Şi încă ceva – poate secvenţa-cheie a filmului. Se vorbeşte la un moment dat despre o tânără catolică şi despre experienţele ei mistice. Fata declarase că ar fi văzut-o pe Fecioara Maria. Episcopii locului ar fi întrebat-o cum arată cea pe care a văzut-o. Aşa ca în picturile maeştrilor europeni? şi îi arată atunci diverse albume cu reprezentări ale Fecioarei. Fata, de fiecare dată, spune că Fecioara nu arăta astfel. Deodată înalţii prelaţi îi aşează în faţă o reproducere a unei vechi icoane bizantine. Atât de veche încat ochii şi o parte a feţei nu se mai pot zări datorită cariilor vremii. În clipa aceea fata exclamă: „Aşa arăta!” ... Frumoasă istorisire şi cu mult tâlc în ce priveşte nevoia omului de a a vedea Sacrul, dar şi posibilităţile de revelare a Sacrului, în arta bizantină.
Ar mai fi de adăugat câte ceva despre un cadru splendid filmat la celebrul pod din Mostar (distrus şi apoi reconstruit bucată cu bucată). Casele răsfirate pe colinele din apropiere se reflectă în apa râului într-un fel aproape impresionist.
