Spre o poetică a scenariului cinematografic

Cartea de faţă se situează într-un fel de „paralelism” cu volumul De la cuvânt la imagine al aceluiaşi autor, publicat la Editura Meridiane, în care era schiţată „o teorie a ecranizării literaturii”. Poetica scenariului, în viziunea scenaristului Dumitru Carabăţ, implică noţiunea de valoare artistică, de particularitate, de specific al acestui gen controversat – atât în critica cinematografică, cât şi în cea literară. Ca şi piesa de teatru, scenariul s-a clarificat, s-a „tipologizat” – în timp – în sensul consacrării unei forme de „discurs poetic”. Care este, aşadar, „scenariul-ideal, scenariul-etalon”? Este „un scenariu al cărui desen compoziţional decurgând dintr-o modelare, prelucrare specifică a acţiunii, să devină prin el însuşi principalul factor al valorii, al plăcerii lecturii şi vizionării”.

De-a lungul vremii – arată Dumitru Carabăţ - au fost preocupaţi de acest tip de „discurs narativ”, la noi: D.I. Suchianu, Tudor Vianu, Liviu Rebreanu şi Camil Petrescu. Iar din „lumea mare”, scriitori ca: Tolstoi, Faulkner, Malraux sau Márquez. Dintre cineaşti sau teoreticieni: Pudovkin, Eisenstein, Béla Balász, Umberto Barbaro şi Zavattini, care „au formulat supoziţii fertile, uneori contradictorii, cu privire la natura textului pe care ni-l propunem să-l examinăm”. Volumul cuprinde patru capitole („Tema scenariului”, „Expansiunea temei”, Structura generală a scenariului narativ”, „Scenariul ca discurs”) şi o anexă („Schiţă a unui model generativ-transformaţional al funcţiilor lui Propp”). Textul (scenariul), arată Carabăţ, „este creat pe măsură ce este premeditat”, iar premeditarea „nu exclude din dotarea autorilor jocul liber al inspiraţiei”. De asemenea, „enigmaticul, uimitorul fiinţei umane” (din Cetăţeanul Kane, Hoţi de biciclete sau Aventura) pare să fie nu doar o „marcă a temei scenariului de film”, ci chiar „obiectul său”. Tema („virtualitatea unei opere”) pregăteşte apoi „o anumită formă a semnificaţiei artistice, o formă poetic-filmică” influenţată de „capacitatea virtualei opere de a răscumpăra sensul ascuns şi pietrificat în lumea obiectelor fizice”.

Poetica lui Dumitru Carabăţ este centrată în jurul scenariului care a inspirat filmul lui Kurosawa, A trăi. Dar conţine şi numeroase referiri la „scenariul ca discurs” din filmele lui Vittorio de Sica (Hoţi de biciclete), Antonioni (Deşertul roşu, Blow-up), Visconti (Pământul se cutremură, Ghepardul, Rocco şi fraţii săi, Moarte la Veneţia), Godard (Cu sufletul la gură), Bunuel (Viridiana), Tarkovski (Andrei Rubliov), Ciulei (Valurile Dunării, Pădurea spânzuraţilor), Schlondorff (Toba de tinichea), Fellini (La Strada, 8 ½, Repetiţia de orchestră), Bergman (Fragii sălbatici, Strigăte şi şoapte), Wajda (Domnişoarele din Wilko), Forman (Dragostea unei blonde), Scorsese (Şoferul de taxi) ş.a..

Bogate referinţe la Aristotel (Poetica) şi Aristarco (Cinematografia ca artă), la Bachelard (Structurile antropologice ale imaginarului) şi Bahtin (Probleme de literatură şi estetică), la Barbaro (Sogetto e sceneggiatura) şi Eco (Tratat de semiotică generală), la Hegel (Prelegeri de estetică) şi Metz (Esthétique et psychologie du cinéma), la Ricoeur (Metafora vie) şi Tarkovski (Sculpting in Time) compun substanţa acestei cărţi dense şi pretenţioase.

Spre o poetică a scenariului cinematografic

Dumitru Carabăţ, Editura PRO, Bucureşti, 1997, 432 pag.

Coperta: Alexandru Andrieş