Loto Prono

Yes

Bisericuţa unde am fost azi este în incinta unei, cândva, foarte temute instituţii, care-a ales să-şi serbeze ziua taman de Bunavestire. Care instituţie, după „Lovituţia” din 1989 şi-a clădit în ogradă – în semn de cenuşă-n cap – un locaş de cult. Şi ce locaş! Am fost toţi trei, de praznicul Buneivestiri, la singura bisericuţă din urbe unde – pe catapeteasmă, pe pereţi, pe duşumea, în cântări etc. - se păstrează, în toată splendoarea formelor şi culorilor bizantine, „Da”-ul rostit de Fecioara Maria înaintea Arhanghelului Gavril. După slujbă, merinde şi plăcinte for free în numele acelui „Da”.Fecioara Maria, cea din Scripturile canonice (nu din cele apocrife), nu spune decât „Da”. N-are altă replică.

Peste aproape două mii de ani, în romanul care avea să fie supranumit Biblia modernismului (Ulysses de James Joyce), personajul principal feminin (Molly Bloom) spune, la sfârşitul monologului ei interior (the stream of consciousness) de la sfârşitul cărţii, tot „Da”. Sigur, „seismograful” etico-filosofic al lui Joyce înregistrează – cu neîntrecută vervă şi ironie sofisticată – „demitizarea” lumii contemporane, „glissarea” înspre nicăieri într-o vreme în care mii de sirene te ademenesc spunându-ţi că te duc unde nici cu gândul nu gândeşti…

Şi totuşi, în această absolută capodoperă divino-umană a omenirii îndumnezeite (Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur), acel „Da” al lui Theotokos a rămas, peste veacuri, nealterat de mode ori teorii „progresiste”. La fel cum icoana – îmi mărturiseşte un artist plastic, bunul meu amic Dan Voinea - a rămas, până acum, singura formă de reprezentare plastică evergreen. Restul, fără excepţie, plătesc tribut vremii în care au fost create şi cu care nu mai pot ţine pasul, devenind invariabil desuete.