Descopăr, în nelimitata arhivă you tube, întreg filmul Fata morgana. N-am uitat sălile pline pe care acest film le-a făcut, la premiera din 1981. Am dorit să-l văd la cinema Dacia, însă n-au mai fost bilete şi am mers la cinema Constructorul, unde a trebuit să mă mulţumesc cu Moara cu noroc. Câteva săptămâni mai târziu l-am revăzut (la Studio), tot într-o sală plină. Reîntâlnirea cu el, după ani şi ani (vreo 25), nu mi-a mai adus nicio bucurie. Sigur, m-a emoţionat hit-ul cântat de Marina Traian (cu o orchestraţie electronică bine conservată de vreme şi nişte versuri sentimentale pe care, chiar dacă nu-ţi plac, nu le poţi uita) şi i-am privit cu nostalgie pe Dinu Manolache, Diana Lupescu, Marioara Sterian şi Mihai Pălădescu (pe care, în 1990 aveam să-l descopăr în rolul vieţii lui, cel din Meandre). Apoi m-am gândit ce uşor se manipulează en masse când ai la dispoziţie câţiva actori populari, un şlagăr de succes şi o poveste despre „marea iubire”. Şi, printre altele, câteva cadre cu şantiere sau instrucţii militare (pentru că, în subtext, una din tezele filmului este „armata te face om”). Altfel, montajul e total aiurea, iar ce se vede (şi se aude) oscilează între banal şi artificial - dar cine treabă are? Şablonul (plus cei doi-trei actori sexy) contează. Ah, da, încă ceva: Fata morgana este primul film în care l-am văzut pe Claudiu Bleonţ – Concurs a apărut cu un an mai târziu. La fel ca seria B.D.-urilor, a Haiducilor, a Comisarilor, la fel ca Nea Mărin miliardar şi filmele cu voievozi, la fel ca producţiile de divertisment ieftin de azi, Fata morgana continuă să aibă publicul său. Care public, atunci când nu are ce pune în loc (altceva decât telenovele sau filme de acţiune sau „romantice” fără nuanţe, fără subtilitate, croite după reţeta binecunoscută), poate nici nu trebuie criticat prea aspru. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Dar parcă alţii, peste ocean, îşi dau întreaga măsură a talentului lor chiar şi atunci când fac divertisment. Mă gândesc la Tootsie, la The Good-bye Girl, la A Little Romance – filme din perioada aceea, care sunt variaţii pe tema „marii iubiri”. Dar ce actori! Dar ce text! Dar ce punere în scenă inteligentă! Ei au demonstrat că divertismentul – atunci când e făcut cu profesionalism - nu exclude arta. La noi – nota bene: Fata morgana nu e un film realizat de amatori! - merge şi-aşa…
