Tuesday, 23 December 2008

Limelight - part deux

Şi a fost şi ziua a doua de concert, unde Theodor a interpretat colindele Florile dalbe & Dom'-Dom'. Seara, ploaie şi frig. Pe scenă, Theodor s-a descurcat admirabil. A mers şnur. Cu vreo câteva clipe înainte de a termina cel de-al doilea colind, s-a produs un efect de microfonie şi atunci a ezitat să vadă ce se-ntâmplă. În rest a fost foarte OK totul. Fără trac, fără emoţii. A primit şi ieri o floare (un trandafir alb). Cu o zi în urmă primise un crin alb. Tot Ada (căreia îi datorăm prezenţa lui Theodor în concert, pentru că a citit articolul din Adevărul, apărut datorită ideii prof. lui de pian, Mihai Jereb) l-a luat de mână şi l-a dus pe scenă pentru ieşirea la rampă de la final. Au venit mulţi prieteni, rude etc. să-l vadă. La întoarcere ne-au însoţit doi reporteri de la TVR. Au dorit să-l mai filmeze cântând la pianul de acasă pentru un o ştire ce va apărea, se pare, astă-seară. Apoi am cinat (în stil spaniol, adică very late in the evening) împreună cu Claudiu şi Tatiana.
Prin presă diverse articole, multe preluate de la alte surse. Pe parcurs, inevitabil, cele spuse de noi se pierd sau se răstălmăcesc, pentru a cadra cu profilul publicaţiei (de ex. Can-can). All in all a fost o experienţă interesantă, folositoare, pozitivă. Un cert pas înainte faţă de prima apariţie publică a lui Theodor de anul trecut, când a izbucnit în râs de câteva ori şi cânta la orga doar cu o mână. Acum a cântat cu ambele mâini şi a fost mai serios (dar nu crispat), iar veselia lui n-a fost exagerată. Şi-a spus cuvântul şi „milităria” învăţătorului său care l-a strunit mult de când au început să lucreze împreună (astă-vară).
După câteva săptămâni de tăcere, a sunat OC de la mănăstirea unde s-a retras pentru câteva zile să-l felicite pe (sau să ne felicite pentru) Theodor.