Filmele Elisabetei Bostan (unele fiind adevărate superproducţii) poartă, invariabil, ştampila „pentru copii”. N-am mai revăzut niciodată Ma-ma (1977) din anul premierei. Eram, pe atunci, la vârsta ieduţilor din această „feerie muzical-coregrafică” realizată – în trei versiuni: română, rusă, engleză - în colaborare cu studiourile din Moscova şi Paris. Dar, îmbiat de un cotidian ce şi-a propus să restituie – sub formă de dvd – filmele româneşti „care contează” (să vedem când o începe să obosească), am început să-l răsfoiesc şi nu mică mi-a fost bucuria. Prezenţele actoriceşti (între care Ludmila Gurcenko, Mihail Boiarski, Florian Pittiş, George Mihăiţă, Violeta Andrei) sunt nostime şi agreabile în costumele şi machiajul lor de basm. Dar ceea ce m-a surprins cu adevărat a fost calitatea soundtrack-ului. Muzica lui Temistocle Popa şi Gérard Bourgeois (ale căror teme principale le fredonez din, iată, 32 de ani) a fost înregistrată în studiouri profesioniste din Paris (unde orchestrator şi dirijorul Jean Claude Dequeant a asortat-o cu un sound disco-jazz-rock ce aminteşte de La Bionda, Jesus Christ Superstar şi Les Parapluies de Cherbourg). Priveam la decorurile feerice, la toată pirotehnia, la perucile şi măştile acestui spectacol fastuos, ritmat şi energizant fără să ştiu că ascunde o … madlenă proustiană cu efect instantaneu asupra copilului din mine.
