Duminică, pilda datornicului nemilostiv. Mulţi din cei care au ascultat predica sau au (re)citit aceasta pildă grăitoare îşi vor fi spus: Mă priveşte! Eu, unul, aşa am spus. Este pilda eşecului nostru de fiecare zi de a mai şterge din datoriile „greşiţilor noştri”, sporindu-ne astfel propria greşeală, sluţindu-ne sufleteşte, înrobindu-ne întunecimilor de gând şi simţire.
Apropo de întunecimi. Plimbându-ne printr-un hipermarket, am dat peste o revistă cu programul TV şi am frunzărit-o. Aveam să constat că, două ceasuri mai târziu urma să înceapă difuzarea unui film românesc din 1983: Întunericul alb – regia Andrei Blaier. Îl văzusem doar în anul premierei (la cinema Victoria) şi mi s-a părut puţin freaky, un thriller aproape. I-am ţinut minte pe actorii principali (Carmen Galin, Florin Călinescu, Emanoil Petruţ, Silvia Ghelan). Nu i-am uitat, în toţi aceşti ani, tema principală: „demascarea” fanatismului religios. Atunci, personajul malefic al „pastorului sectant” (Petruţ) mi se părea bizar, diabolic. Nu înţelegeam cum e posibilă atâta răutate. L-am revăzut, iată, după 26 de ani. Acum, după ce am fost prin câteva „case de rugăciune” din România şi din UK, pot spune că m-am întâlnit cu câteva astfel de personaje „în carne şi oase”. Le-am văzut la lucru, în plin proces de brain washing. Un film, aşadar, despre manipulare (cu Biblia în mână), în care o mamă îşi otrăveşte propriul fiu pentru a îndeplini „porunca divină” trimisă „celui ales” (pastorul). Un fel de remix la jertfa lui Avraam, doar că „El” n-a mai intervenit la timp şi fiul a fost otrăvit. Din păcate, Andrei Blaier n-a ştiut să valorifice artistic acest pretext ce se poate numi la fel de bine ca-n Franky Schaeffer: sham pearls on real swine. Am rămas doar cu câteva prestaţii actoriceşti (cele amintite deja, plus: Gheorghe Dinică, Valentin Uritescu, Răzvan Vasilescu, Maria Gligor) şi câteva cadre ce surprind infestarea satului românesc de virusul „Cântarea României”, o anchetă condusă de un procuror „cumsecade” şi foarte şters, ajutat de un miliţian abulic, mulţi interpreţi neprofesionişti şi, peste toate, multă confuzie şi lipsă de convingere.
