A descent into hell

Primesc de la Dan Voinea (care, împreună cu Adrian Enescu, pregăteşte un vernisaj-eveniment la Bucureşti, pe 16 septembrie: Urban Capella) una din ultimele sale lucrări. După episodul Rugăciunii (care ar corespunde epifaniei Botezului, sugerat prin prezenţa apei de la robinet) îmi trimite acum un fel de Coborâre în Infern. De cum l-am văzut, tabloul său (cu vădite trimiteri la explozia din Guernica lui Picasso, dar şi la imploziile lui Francis Bacon) despre om (fragil ca o „trestie gânditoare”) şi maşină (care-i este culcuş, unealtă şi cavou) mi-a amintit simultan de două filme speciale.

Trupul în formă de aborted foetus ce urmează a fi înghiţit de gura unui excavator (sau a unei ghene de gunoi) este urma care trebuie ştearsă din trecutul personajelor filmului - mult discutat şi disputat – regizat de Cristian Mungiu (4 luni, 3 săptămâni şi 2 două zile).
Dacă ne gândim însă la finalul din Requiem for a Dream - unde toate cele patru personaje de loseri (care, păcătuind – missing the mark - îşi ratează menirea) se chircesc şi - dorind a deveni precum pruncii - iau forma unui făt, două dintre ele pe câte un pat de spital, celelalte două pe o canapea şi, respectiv, pe patul închisorii - cuva de excavator e chiar culcuşul pe care aceste personaje, prin modul lor de viaţă self-destructive, şi l-au pregătit.

Waffling language

31 august, duminica în care s-a pomenit fragmentul evanghelic despre sluga nemilostivă, al cărui mesaj in nuce îl regăsim în Tatăl nostru: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” Sigur, e o chestiune de conştiinţă, hrănită de modalitatea în care îl concepem noi (care noi? cine e us şi cine e them?) pe acela care iartă greşelile, de felul în care înţelegem să definim o greşeală, să împărţim vina, să ne asumăm partea de vină etc. Preotul tânăr care a fost de serviciu la biserica unde ne-am dus pentru Liturghie a ţinut să-şi înceapă predica povestindu-ne – tare şi răspicat, folosind un waffling language ce figurează, pesemne, în fişa postului - două întâmplări al căror protagonist a fost „un creştin care a plecat în lume să răspândească Evanghelia”. (Hmmm. Creştin care să răspândească Evanghelia?? Şansele să fi fost vorba despre un creştin ortodox (pentru hardliners e pleonasm) sunt minime. De obicei misionarismul e practicat de occidentali. En fin.) Incidentul #1: puţin înainte de aterizarea în Islamabad, creştinul nostru a observat că femeile musulmance s-au dezbrăcat (fireşte, in the plane’s bathroom) de hainele occidentale şi s-au îmbrăcat în costumele lor tradiţionale (rochii lungi, voal pe faţă etc.) fiindcă altminteri n-ar fi fost lăsate să intre în ţară la aeroport. Incidentul #2: acelaşi creştin zelos porneşte să convertească Africa de Sud, neţinând seama de diferenţele de temperatură, s-a îmbrăcat în haine foarte subţiri, total nepotrivite cu vremea de „minus zero grade” (sic!). Cei care l-au aşteptat la aeroport i-au oferit de îndată veşmintele necesare. Ei, încălzirea fiind făcută (timp în care, încet dar sigur, am intrat în ceaţă - şi nu era vorba de norul de tămâie din biserică), a urmat obişnuita predică. Cele două exemple ale reprezentantului „cinstitei preoţimi” mi-au dat food for thought pe tot cuprinsul Liturghiei: what on earth did he mean by telling us the two stories? Pe acelaşi ton declamativ, apăsat retoric – despre importanţa iertării. Sigur că atunci când ai scos pe cineva de la inimă n-ai cum să îl mai poţi ierta „din inimă”, cu atât mai puţin „din toată inima”. Anyway, anevoioasă treabă reîncopilărirea asta („fiţi precum pruncii”), că iertarea nu vrea să ştie decât de fresh meat. Ori carnea noastră de trup şi suflet, din ce în ce mai puţin fresh, e supusă inevitabil descompunerii. Liturghia a fost urmată de o scurtă slujbă ce marca trecerea spre un nou an bisericesc. În prima zi a noului an este pomenit Sf. Simeon Stâlpnicul şi mama sa, Marta. Prilej cu care mă gândesc la filmul de metraj mediu (s-au terminat banii) al lui Bunuel, Simón del desierto. Unul dintre puţinele sale filme (alături de admirabilul Nazarin, desigur) nesardonice şi, până la un punct (cel puţin), neptice.
După amiaza ne-am petrecut-o cu my in-laws & mother. Seara ne-am plimbat prin oraş, pe faleză.