Godfather

Ei da, tempi passati, iar prietenia mea cu Dan Voinea intră-n al douăzecilea ani. Parc-a fost ieri: eram planton in the army, şi Dan mi-a ţinut de urât. Tot povestind, am ajuns să-i dau o foaie de ziar (o revistă, de fapt: SLAST) în care Lucian Avramescu, its assistant editor, mi-a răspuns (în cadrul rubricii Poşta (ne)secretă a redacţiei) la o scrisoare pe care i-o trimisesem. Printre altele, poetul - care a scris Bună seara, iubito - mă asigura şi ca i-a transmis lui Adrian Enescu cele cuvenite. I-am dat şi lui Dan, proaspăt venit în compania noastră din Caransebeş (azi o ruină) de la unitatea de şoferi din Săcălaz, să citească acele rânduri şi parcă-l văd cum se schimbă la faţă când zăreşte numele lui Enescu. A urmat o afirmaţie a sa care avea să sigileze for good prietenia noastră: Şi mie-mi place muzica lui Adrian Enescu.

Între timp el a fost cel care şi-a luat în serios rolul de photographer la cununia mea cu Raluca de la Drăgsineşti, el l-a ţinut – un an mai târziu - pe Theodor la piept în timpul slujbei de Botez, rostind ritualic, de trei ori, replica ce-i revine oricărui godfather: Mă lepăd de Satana şi tot el prietenul de cursă lungă cu care – până acum – n-am reuşit să mă cert. Astăzi e - dar nu peste noapte, ci după ani de trudă cu penelul – artist plastic şi caută să zugrăvească pe pânză şi lemn forme şi culori. Ne mai tachinăm uneori: când eu îl sâcâi, vorbindu-i de icoane şi îndemnându-l să caute la Rubliov şi la canon, el mă trimite neîntârziat să scriu literatură explicit religioasă, bisericească.Altfel e băiat bun...

Fie ca noul an de viaţă în care intră o dată cu fiecare zi de 16 februarie să-l ajute tot mai mult să dea slavă – prin arta sa – Părintelui Luminilor. La mulţi ani, bătrâne, şi nu uita de sfaturile primite de Joe Gideon în All That Jazz: You’d better change your way of livin’...Just kiddin’.