Monday 29 December 2008

Masterminded by arrangerrs

Hotărât lucru: asemenea lui Nicu Alifantis (şi spre deosebire de alţi corifei ai „muzicii tinere”, folk, lansaţi şi promovaţi intens de Cenaclul Flacăra „al tineretului revoluţionar comunist”), Mircea Baniciu a ştiut – (şi) după ce a ieşit din formula Phoenix - să-şi aleagă colaboratori profesionişti (în calitate de music arrangers) pentru LP-urile sale ­ante-1989. Astfel, pentru cei care ascultă atent, Mircea Baniciu înseamnă, înainte de toate, formaţia timişoreană Post Scriptum condusă de Doru Apreotesei (care i-a orchestrat primele două albume), Dan Bădulescu (colaborator important la cel de-al doilea album, Ploaia) şi mai ales – pe atunci - tânărul Doru Căplescu (care i-a fost master mind la cel de-al treilea LP, Secunda 1) .
Ultima sa apariţie pe disc din vremea când dicta o ideologie politică (a partidului unic, a superiorităţii orânduirii comuniste, a „omului nou” etc.), nu economic-hedonistă, adună două nume importante în pop-ul românesc: orchestratorul Doru Căplescu, pentru care claviatura de synthesizer nu mai era o taină indescifrabilă, şi poetul-textier Dan Verona, care prelucrează inspirat, în albumul Secunda 1 (1989), câteva teme şi motive din basmul lui Petre Ispirescu Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Discul are o structură unitară şi punctează principalele momente din viaţa omului de ieri, de azi şi din totdeauna: un prolog (Poveste despre poveste), naşterea (Promisiunea; Cântec despre cel ce vede întâia oară soarele), tinereţea şi treptele iubirii (Lume, lume; Balada dragostei; La-nceput de drum; Frunza; Scorpia şi gheonoaia) şi, peste toate, dorul – pur omenesc - de nemurire, de „tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” (Secunda cea fără de bătrâneţe şi fără de moarte), un epilog (În loc de final). Alte două piese (Drumul înapoi şi Romanţa iepurelui întâmplător), apărute în 1989 doar ca bonus tracks pe caseta audio, nu pe vinilul original, n-au mai încăput pe CD-ul ce – pentru prima oară, după 20 de ani – editează albumul din 1989.
Această relansare (sub numele de Mircea Baniciu Vinyl Collection – Anii 80-90) este un prilej de bucurie sporită, fiind un proiect mai amplu ce oferă publicului zilelor noastre – tinerilor mai ales - primele albume de vinyl ale lui Mircea Baniciu: cele patru piese de pe un mini-disc din 1979; albumul galben fără titlu din 1981, primul său LP (ce trebuia să se numească Tristeţi provinciale, însă cenzura vremii considera inacceptabil un tiltu despre tristeţi, pentru că – nu-i aşa? – cu toţii eram pe atunci condamnaţi la fericire şi la bucurie) ce conţine hit-urile deja clasicizate în istoria genului pop: Vara la ţară, Eşarfă în dar, Cu tine în gând; LP-urile: Ploaia, Secunda 1 şi Secunda 2 – toate masterizate digital, cu un sound competitiv, încă proaspăt (cel puţin în cazul primelor trei LP-uri) şi profund reprezentativ pentru stilul celor care le-au orchestrat: Apreotesei, Bădulescu şi Căplescu.

Absolutely incredible

După ce iese oripilată dintr-un porn house, unde – ca să epateze – a dus-o prietenul, Lauren (Diane Lane la primul rol în film), adolescenta americană upper class (foarte citită şi sensibilă) din A Little Romance (min. 03:00-05.00) îi spune lui Daniel, băiatul francez din lower class, de care s-a îndrăgostit: „I used to think...maybe a long time ago, like in the time of the pharaohs or Louis Xll...that there was somebody made just perfect for me. I mean, when you think about it and consider that your feelings of love begin when you're about 10 and if you live to, say, 70...well, that's pretty limiting, because what chance is there that he'll be alive at the same time you are?” Răspunsul lui, după ce a urmat-o şi-i cere iertare (It isn't like that. That's something else. It isn't love.) pentru agresiunea vizuală pe care a provocat-o: „I feel the same thing. I mean, even if she lived in my lifetime, what if my perfect woman lived in India or California or Brazil? What chance is there that I meet her when I live in La Garenne? It's incredible, isn't it?” „Absolutely. Incredible.” – conchide fata şi se iau de mână, plimbându-se pe străzile întunecate ale Parisului.

Nevăzute şi nebănuite sunt căile dragostei...Totuşi, din clipa în care conştientizezi întâlnirea – prin voia sorţii – cu jumătatea despre care poţi spune „somebody made just perfect for me”, n-ar mai trebui să existe motive de tristeţe. Tot aşa cum un creştin nu ar mai trebui să fie nefericit, trist, în expectativă. Nu mai e nimic de văzut, de aşteptat. Întâlnirea a avut deja loc. El a venit, S-a-ntrupat. Iar ceea ce urmează nu este altceva decât, într-o formă sau alta, desăvârşirea darului primit. Ea, întâlnirea e darul. Pentru a „citi” (re-cunoaşte) semnele vieţii şi pentru a desluşi darul ce ni s-a pregătit este nevoie de pregătire, de asceză, de curăţire. Pentru a le asculta, pentru a răspunde chemării, e nevoie de curaj, de adevăratul curaj. Ei, dar viaţa e plină de capcane, de penumbre, de meandre, iar ochiul nostru nu e, vai, curat pentru a vedea (înţelege) cele de necuprins cu privirea. Şi atunci – ca-n Midsummer Night’s Dream – încurăm borcanele, gafăm, ne complicăm existenţa cu tot felul de angajamente false, minţim şi ne minţim. Când, în fond, totul e atât de simplu.