Monday 4 August 2008

MY TOP TEN FILM RO post-1990




Zapping (2000, Cristian Mungiu)

Balanţa (1991, Lucian Pintilie)

O vară de neuitat (1994, Lucian Pintilie)

E pericioloso sporgersi (1993, Nae Caranfil)

Occident (2002, Cristian Mungiu)

Moartea domnului Lăzărescu (2006, Cristi Puiu)

Patul conjugal (1992, Mircea Daneliuc)

Rămânerea (1991, Laurenţiu Damian)

Fii cu ochii pe fericire (1999, Alexandru Maftei)

Şobolanii roşii (1991, Florin Codre)


Santa 4ever

Barba albă, de - ai zice - îmbunătăţit şi firoscos duhovnic ortodox (deşi bărbos a fost şi Karl Marx), a doctorului psihiatru Radovan Karadzic (lider politic al sârbilor din Bosnia, care şi-a schimbat identitatea după ce - în 1995 – a fost acuzat de complicitate la genocid în războiul civil din fosta Iugoslavie) mi-a amintit involuntar de o întâmplare de prin 1998. Eram în Irlanda şi, după nişte vreme am aflat despre o bisericuţă rusească situată la vreo 120 km. de Dublin. Acolo aveam să merg cu Thomas la Sf. Liturghie până când m-am întors acasă, în România. Tot acolo avea să primească botezul ortodox Thomas (fie ca semnificaţia lui să o descopere de-a pururi, unto the ages of ages), într-o zi de februarie a anului 2001. Primii doi enoriaşi pe care i-am întâlnit când am intrat întâia oară în acea bisericuţă cu acoperişul, tipic rusesc, în formă de onion dome, au fost doi bătrânei – a man and a woman. I-am întrebat dacă sunt ruşi. No, no – a fost răspunsul lor prompt – we are Orthodox converts. Unul din ei aducea – după statură, după barba-i albă - cu actorul român, extrem de popular, „Bădia” Ernest Maftei. Ţin minte că în acea seară am aflat de la acest purtător de barbă înduhovnicită, că există mai multe ortodoxii. Cum aşa? Bunăoară atunci când l-am întrebat despre autori pe care îi citeam atunci cu nesaţ (Bulgakov, Evdokimov, Soloviov etc.) mi-a tăiat-o scurt: I did hear of them, and I’m afraid what I heard was not flattering. Ceva mai târziu aveam să pricep: ceea ce constituia, în ochii acestui zelos convertit la Ortodoxie, o pată de neiertat pe caracterul teologilor menţionaţi era lipsa unei intoleranţe fără echivoc faţă de heterodocşi. Mai târziu – dacă îmi amintesc bine – am aflat că acest moşulică irlandez ultra-rigorist fusese, înainte de a îmbătrâni (şi înainte de a-şi lăsa barbă), membru activ în acele trupe armate (paramilitare?) care, cu trecerea anilor, au ajuns să depăşească faza de underground, şi să se manifeste fără perdea în guvernul nord-irlandez. După întoarcerea acasă aveam să găsesc pe ici, pe colo ipostaze fără număr, fără număr ale acestui tip de intoleranţă (adesea ipocrită, nu o dată reactualizând viziunea trunchiată – dar călduţă - a celor din peştera lui Platon) faţă de heterodoxie. Whatever...

Mă întreb ce ortodoxie a profesat Karadzic sub noua identitate - vreme de 13 ani, cu barba-i firoscoasă de Santa Claus drept paravan, psihiatrul politician a fost angajatul unei clinici private, până când, deconspirat – se pare - de un alt politician co-naţional (homo homini lupus) implicat în operaţiunile sângeroase de „purificare etnică” din Bosnia, a fost arestat de poliţia sârbă. Evident, spre jubilaţia bosniacilor, care au ieşit în stradă să-şi exprime satisfacţia pentru recenta captură.