Mai întâi a fost hit-ul Beatles-ilor (She’s Leaving Home) despre fuga de acasă a unei adolescente ce se simţea stingheră alături de părinţii pe care îi părăsea for a man from the motor trade: she’s leaving home
after living alone
for so many years
Apoi a fost decizia studiourilor „Universal” de a lăsa da mână liberă câtorva tineri cineaşti (neimplicându-se în procesul de filmare şi lăsându-i pe regizori să opteze pentru montajul final) să realizeze nişte filme "semi-independente" care să repete succesul înregistrat de Easy Rider. Unul dintre aceşti regizori era Milos Forman, proaspăt imigrant din Cehoslovacia, unde regizase (cu succes de critică şi de public) câteva comedii bizare - capodopere ale Noului Val ceh - precum: Cerný Petr / Asul de pică, Lásky jedné plavovlásky / Iubirile unei blonde, Horí, má panenko / Balul pompierilor sau Koncurs.
Fără să aibe un caracter didacticist, moralizator, filmul lui Forman (primul din perioada sa americană, deci încă impregnat de umorul şi ironia bitter-sweet care l-au făcut celebru) este, aşa cum anunţă titlul, cronica unei desprinderi (taking off), a unei delicate şi confuze perioade „de tranziţie” (dinspre copilărie spre maturitate) şi a unui divorţ ireconciliabil – în plină eră flower power - între copii ce-şi revendică libertatea (şi dreptul la iubire) şi părinţi bigoţi ce îşi maschează indiferenţa îndărătul luxului pe care-l oferă odraslelor. Aparent ilară, povestea scrisă de Forman (împreună cu John Guare, Jon Klein şi constantul colaborator al lui Buñuel: Jean Claude Carrière) şi filmată de Miroslav Ondrícek (colaborator al lui Forman la filmele sale din Cehoslovacia, dar semnatar al imaginii şi la: O Lucky Man, Hair şi Amadeus) are accente grave: Jeannie (Linnea Heacock) este o adolescentă de (aproape) 16 ani ce fuge de-acasă pentru a se refugia în New York's East Village, unde speră să devină cântăreaţă pop. Părinţii, Lynn (Lyn Carlin) şi Larry (Buck Henry) se împrietenesc cu Ann (Audra Lindley) şi Ben (Paul Benedict), care au şi ei o fiică fugară, plecată de acasă de şapte luni.
Desprinderea este nu atât filmul rătăcirilor adolescentine (remarcabil portretizate de interpreţi, în majoritatea lor cvasi-necunoscuţi), cât al zburdălniciilor părinţilor trecuţi de 40 de ani, ce ajung astfel să se apropie mai mult, să fie mai uniţi. Descoperind SPCF (Societatea Părinţilor de Copii Fugari) ei ajung să fumeze acolo marijuana pentru prima oară (la un seminar menit să-i ajute să-şi „înţeleagă mai bine copii”), iar apoi se dezinhibează de tot in private, când joacă poker cu pedepse şi-şi scot hainele de pe ei – moment în care fiica lor tocmai se întoarce acasă. Excelent montajul secvenţei de striptease, cu delirul părinţilor în-curs-de-dezinhibare (punctat de aplauzele lor frenetice şi ritmat cu aplauzele tinerelor aspirante la glorie ce cântă la o audiţie: He’s got the whole world in His hands). Flash-urile ce par desprinse dintr-un concurs de tip „Mega Star” avant la lettre (fragmente de song-uri precum: Love, Let’s Get a Little Sentimental, ...And Even the Horses Had Wings..., Lessons in Love, Long Time Physical Effects, Air sau scandalosul Ode to a Screw - cu toate reprezentative pentru starea de spirit hippie) sunt o rimă stilistică preluată de Forman din filmul său anterior, Koncurs, realizat în Cehoslovacia.
Secvenţă-rapel: cina de la final când tatăl încearcă să-şi amuze fiica şi pe prietenul ei (un muzician contestatar al cărui vis e să investească în...rachete balistice intercontinentale şi care se confesează spunând că, în mod ironic, a ajuns să intre şi el - nonconformistul, hippiotul – în sistem, plătind taxe uriaşe guvernului din încasările fabuloase de pe urma muzicii sale) cântându-le - acompaniat la pian de soţie - evergreen-ul, Stranger in Paradise. Dispreţul citit pe chipul tinerilor (deşi fără cuvinte, reuşeşte – fără echivoc - să transmită indiferenţă şi înstrăinare) este îngheţat într-un stop-cadru ce surprinde în tonuri grav-ironice războiul rece dintotdeauna dintre adolescentul neglijat şi părintele conservator şi indiferent.
Există undeva la începutul Desprinderii o baladă ce însoţeşte muzical momentul în care părinţii adolescentei fugare conştientizează fuga de acasă a fiicei lor şi, împreună cu nişte prieteni de familie, îi cercetează stingheri camera pentru a descoperi o tainică ţigaretă pitită pe sub pat – primul „corp delict” ce confirmă emanciparea ireversibilă a odraslei lor. Melodia, al cărei refren este ...And Even the Horses Had Wings.., e o autobiografie sentimentală cântată de Kathy Bates (cu voce şi ghitară) şi constituie o sinecdocă (parte pentru întreg) ce poartă – în versuri, sonorităţi şi interpretare - mesajul întregii poveşti, un fel de mini-tratat de descompunere ce grăbeşte inevitabila desprindere a adolescenţilor ignoraţi de părinţi spre orice altceva:
I was born into a world full of angels and kings
and there was some place to grow and someone to be
and even the horses had wings
and even in the darkest of storms you knew that the sun was still there
and even the horses had wings
it was that special kind of world, with its heart set on laughter
and the sun was meant to be touched and the dream to be after
at the end of each day was the wonder of each night
and even the horses had wings
that was the world that I knew as a child
I can’t believe it’s changed - it’s got to be the world
and somehow we can mend it like it was
we can make it like it was before
when even the horses had wings
I’m dying in a world that will die before death
because angels don’t exist and kings never laugh
and I’m afraid I’ve forgotten I believed that there really was a world
where even the horses had wings
here am I, alone now
...there was something that I meant to do,
but it’s been so long ago that I can’t remember what it was...
...horses...?
No comments:
Post a Comment