Saturday, 24 November 2007

Fellini despre Fellini

  • despre sport & politică : „Nu sunt şi n-am fost niciodată un homo politicus. Politica şi sportul mă lasă complet indiferent, fără reacţii, inert şi aiurea. (...) Competiţia, înfruntarea corp la corp, lupta, înfrângerea, rivalitatea , toate la un loc mă lasă mai mult decât indiferent, îmi trezesc ostilitatea. Evident că în forul meu interior sunt solidar în secret cu cel care pierde, faptul că două persoane se înfruntă pentru a vedea care e cel mai puternic, cel mai agil, cel mai curajos, deci cel mai frumos, mi-a provocat de când mă ştiu un sentimentde refuz, de revoltă.”

  • despre Biserică: „Lăsând la o parte evaluările personale, meritele Bisericii sunt cele ale creării unei gândiri care tinde să ne ocrotească de magma devorantă a inconştientului. Gândirea catolică, asemeni gândirii islamice sau gândirii hinduse, este o construcţie intelectuală care, stabilind un cod de comportament, caută să ne dea o busolă, o orientare pentru a ne ghida în misterul existenţei: un proiect al spiritului care ne poate salva de oroarea existenţială care înseamnă lipsa oricărei semnificaţii.”

  • despre pornografie: „Dacă aş face un film pornografic? Însuşi cuvântul conţine o anumită conştiinţă a vulgarităţii; or, cineva care este conştient că este vulgar, nu poate fi astfel. N-aş şti să ies din această contradicţie; iar deprinderea cu valorile figurative ar transfigura toată traba, încât n-aş fi pe plac nici pe placul comanditarilor, nici al acestei specii de public. În rest, n-am găsit pe nimeni care să spună: Ah, am văzut un film porno frumos.” Întotdeauna am auzit spunându-se că erau femei urâte, că spectatorii se simţeau la morgă sau la abator. Cu alte cuvinte, că în ele se respiră un aer de bordel, cinematograful porno dând senzaţia că ţtii mai puţin ca înainte şi că ai participat la un ritual colectiv degradant.”

No comments: