Thursday, 3 September 2009

Plictiseala care ucide

Dracul, când n-are ce face, îşi cântăreşte coada. „Viaţa umană balansează astăzi între suferinţă şi plictis. Cu siguranţă, omenirea nu va pieri prin război, ci printr-o cosmică şi ireparabilă plictiseală” (Dostoievski).

Spleen-ul şi akedia din teatrul cehovian este – pentru un locuitor al Gulag-ului – huzur. Soljeniţân despre văicăreala din Trei surori: „Ia zi, dar ce, dracu’ să le pieptene, n-aveau stare alea trei surori? Că nimeni nu le punea, duminica, să adune cu copiii fiare vechi?!Lunea, nimeni nu le cerea conspecte după Cartea Sfântă?! Nu le impunea nimeni să facă dirigenţie pe daiboj şi nici nu erau alergate din bloc în bloc să alfabetizeze naţiunea?! (…) Toţi ăştia bat apa-n piuă: ard de nerăbdare să muncească! să muncească! să muncească! Da’ munciţi, lua-v-ar mama dracului, cine vă opreşte? Va fi o viaţă atât de fericită! Atât de! Atât de! Cât de? Ia să vină mâne cu dulăii spre viaţa asta fericită, aţi vedea voi atunci!...”


3 comments:

Ciprian said...

Buna dimineata!

Citesc de o buna bucata de vreme cele scrise de dumneavoastra si, trebuie sa va spun, le gasesc foarte folositoare. Nu sunt cine stie ce cinefil (pe Tarkovsky pot spune cu siguranta ca nu-l inteleg si, de regula, chiar daca inteleg ceva nu pot sa exprim in cuvinte intelesul), dar imi place foarte mult felul in care va apropiati de filme si prisma ortodoxa prin care le comentati. Iar lucrul asta imi da incredere ca inca mai este bine in lumea asta.

Legat de postarea asta despre plictiseala vine intrebarea: cum scapi de ea atunci cand te pocneste? Caci e aproape imposibil, mai ales in veacul asta al super-vitezei, sa nu te atinga sentimentul ala de inutilitate cand ramai cu tine insuti (de ex., dupa ce ai fost pelcat prin calatorii, ai vizitat tot felul de locuri si intors la ale tale - care pare ca sunt destul de putine - descoperi un gol de care de indepartasesi de-a lungul calatoriei). N-as spune despre mine ca-s un om plictisit, dar cateodata simt atingerea si ma cam sperii. Cum faci sa nu o mai simti?
Si, mai ales, cum faci sa-i explici unui copil (fiul meu) sa se bucure de lucrurile incete? Cum faci sa-i alungi plictiseala care il apuca dupa ce se uita la televizor sau se joaca pe calculator? (Eliminarea acestora din viata lui e imposibila. Am incercat reducerea la minim a contactului cu ele, dar sa le eliminam n-am reusit.)

saskiul said...

@ Ciprian:
Multumesc de aprecieri. Nici eu nu cred ca ma pot socoti "cine stie ce cinefil", nu urmaresc de ani buni repertoriul "la zi" din cinematografe etc.
Filmele lui Tarkovski (si ale catorva alti - nu multi - regizori) te lasa mut de uimire pentru ca au o energie speciala, divina poate. Si ce am putea spune despre ele cand ele isi refuza deliberat orice "actiune" tipca filmelor "cu subiect"? Nu stiu daca apropierea mea de filme este "prin prisma ortodoxa". Cuvantul acesta inseamna atatea... Ma rog, in ceea ce MA priveste, sigur ca incerc o astfel de abordare. Asta nu inseamna ca ea este sau trebuie sa fie receptata tot asa.
Da, si eu ma bucur cand intalnesc ceva (sau pe cineva) care ma face sa cred "ca inca mai este bine in lumea asta". Si chiar mai este. De-am sti noi sa cautam, sa nu ne risipim...
Cat despre intrebarea "cum scapi de plictiseala atuncic and ea te pocneste?" nu stiu ce sa raspund. Rezolvarea, cata e, functioneaza de la caz la caz. Poate e nevoie sa ne acceptam si sa ne iubim cu adevarat (self respect) mai mult, lucru anevoios in vremea noastra impanzita cu atatea capcane ce genereaza procese de autodistrugere...Si eu ma infior uneori de "atingerea" aceea...
Nu stiu cum e sa explici unui copil "sa se bucure de lucrurile incete". Iar e o situatie de la caz la caz. Fiul nostru nu se uita la TV pentru ca nu vede si deocamdata nu pot vorbi din experienta personala cum se creste bine un copil care vede (ma rog, care se poate folosi de analizatorul vizual, pentru ca adevarata vedere a lucrurilor, nu-i asa, e akta...). Nu inca...:) Fiului nostru, de exemplu, ii place insa muzica foarte mult.
N-as spune ca e imposibila eliminarea televizorului din viata unei familii. E chestie de vointa. Dar depinde si aici de familie...:)

Ciprian said...

Multumesc mult pentru raspuns.

Ati atins in raspunsul dumneavoastra o problema care ma framanta si pe mine (spre rusinea mea, nu fac prea multe pentru a gasi calea potrivita) si anume aceea risipirii. Intr-o vreme ne gandeam (tot familionul capabil de o decizie - eu si sotia) sa ne mutam la tara - si gandul nu ne-a parasit pe deplin - exact cu scopul de-a limita, sa zicem, risipirea (adica pe langa risipirea interioara, in oras se mai adauga si risipirea exterioara; nu ca la tara n-ar fi; e de alta natura). Dar, am citit la un Sfant Parinte (nu mai stiu cine) ca mantuirea ta nu tine (neaparat) de locul unde te afli. Si, dupa o vreme, am ajuns sa-mi dau seama (mai mult intuitiv) ca asa e. Evident, nici aici nu exista o regula generala. Fiecare isi gaseste raspunsul, daca intr-adevar il cauta.
Legat de TV (si computer) e o chestie mai dificila pentru ca fiul nostru are, sa-i zicem, o latura sociala puternica si vrea sa fie "in randul lumii". De aceea isi doreste, uneori, lucruri de care incercam sa-l ferim (vezi Spiderman, etc). Din fericire, si fiului nostru ii place muzica si, ca si fiul dumneavoastra, canta la pian (l-am vazut in acel filmulet pe care l-ati pus si dumneavoastra pe blog).
E adevarat, insa, ca, daca noi i-am acorda mai mult timp si mai multa dragoste ar inlocui cu succes tot ce-i poate oferi TV-ul sau computerul.
Pana la urma totul se rezuma la dragoste.

PS: Inca odata multumesc pentru ca lasati gandurile acestea sa iasa spre public (era sa zic spre mine, dar ar fi asa ca si cum v-as revendica ca fiind al meu :)).