An evening with mother

Am fost toţi trei cu mama la un local destul de cosy şi-am mâncat peşte (noi) şi pui (mama). Terasa a fost open air şi, spre final, a venit un taraf (în formulă demo) să cânte cafe concert (Nat King Cole & Chaplin) şi populare (Maria Tănase & Ioana Radu). Am pus în paranteze (de-aş putea să-i dau delete for ever!) toată „grija cea lumească” şi a fost, in all, o seară-cadou (căci mama a împlinit 70 de ani) minunată. Pată de culoare: undeva lângă noi era o masă de gălăgioşi - nişte oameni corpolenţi (toţi unul şi unul) şi slobozi la gură. Când s-au ridicat să plece, în şir indian, aveau aerul că vor să ia în posesie localul. Parcă erau baştanii Gulagului despre care scrie Soljeniţân: „Au muşchi foarte bine hrăniţi, care fac rotocoale când se contractă. Îşi încredinţează pieile bronzate artei tatuajului, satisfăcându-şi astfel în permanenţă un apetit estetic, erotic şi chiar moral: pot contempla, privindu-şi unii altora piepturile, burţile, spinările, vulturi puternici aşezaţi pe o stâncă ori planând în tării; un lucitor (soarele) aruncându-şi razele în toate direcţiile; bărbaţi şi femei în împerechere, ca şi anumite organe ale plăcerii; şi deodată, sub inimă, Lenin sau Stalin, sau amândoi (dar asta are tot atâta valoare cât cruciuliţa pe pieptul unui borfaş). Uneori pot râde de un fochist şugubăţ care azvârle lopeţi de cărbune între două fese ori de o maimuţă dedată onaniei. Pot citi unul pe pielea altuia inscripţii familiare (…), chiar câte o morală modestă şi ieftină pe un braţ care a înfipt deja de zece ori un şiş între coaste de om: „Sfântă-i vorba mamei!” (Borfaşii au cultul mamei, dar unul formal, care nu implică şi respectarea poveţelor materne).” În afară de tatuajele cu Lenin şi Stalin care par old-fashioned (oare?), Soljeniţân mi se pare că a zugrăvit cu acurateţe look-ul & firea şmecheraşilor (sau, cocălarilor) de ieri, de azi şi dintotdeauna.

Târziu, aproape de 10 p.m. ne-am văzut cu OB şi cu Mr. Bear în Piaţa Unirii. Acolo aveam să-i vădem pe Cosmin şi pe Crina pentru, cred, penultima oară. Era seara proiecţiei cu Home – filmul documentar pe teme ecologiste care a făcut valuri vara asta. Ne-am gândit iar la Cosmin, întrebându-ne: O, brother, where art thou? Brusc, dispariţia lui (trupul nu i-a fost găsit încă) m-a amintit nu doar de Spoorloos (excelentul thriller olandez de George Sluizer), ci şi de L’Avventura lui Antonioni.