Wednesday, 15 October 2008

Between two crosses

Cu vreo zece zile-n urmă, urcăm pe dealurile de la Bărbăteşti (jud. Vâlcea) spre schitul Pătrunsa. Dorim – eu, Raluca, Theodor, OB şi MM – să ne întâlnim cu monahul Valerian. E sâmbătă şi nici nu bănuim noi că pentru ca să-l (re)vedem trebuie să coborâm înapoi în vale, să mergem peste noapte la pensiunea la care ne-am făcut rezervarea, să revenim a doua zi pe un alt drum şi pe o altă vreme: prin frig, ploaie, noroaie şi vânt. Eu însă îl prelucrez pe Theodor cum am făcut-o cu o săptămână în urmă, când ne îndreptam spre Frăsinei, unde am aflat că monahul Valerian s-a retras, ca pustnic, la Pătrunsa: „Ai grijă că trebuie să fii cuminte şi ascultător, că ne întâlnim cu Pr. Valerian.” Theodor, firoscos şi cu experienţa de la Frăsinei, când ne-am întors acasă fără să-l vedem pe monah, zice: „Dar e acolo Pr. Valerian?” În gândul meu mi-am zis: „Ce idee pe Theodor! Bineînţeles că e acolo şi că-l vom vedea de data asta.” Little had I known that we were to climb again those hills before we finally met him...În timpul unui scurt popas, Raluca l-a surprins pe Theodor într-o fotografie, încadrat de două cruci de lemn, in a pensive mood. În ziua aceea aveam să aflăm că biserica cea nouă de la Pătrunsa e relativ recentă (4-5 ani), iar clopotul de cca. 500 kg. a fost transportat cu mare greutate (cu ajutorul cailor şi al altor animale de tracţiune) peste coclaurile – pitoreşti, de altfel – din zonă. Mi-am amintit de frumoasa nebunie a lui Borişca din Rubliov – care îi întăreşte credinţa călugărului Andrei Rubliov şi-l scoate din votul tăcerii autoimpus vreme de zece ani. Răguşit, acesta îi va zice biruitorului puşti (Borişca): „Vino cu mine, tu o să construieşti clopote de biserici, eu o să pictez icoane!

No comments: