What's up, doc?

Am fost cu Theodor la o doctoriţă specialistă ca să-l evalueze. Ne-a prins bine şi această şedinţă. Femeia ni s-a părut foarte OK şi ne-a dat câteva sfaturi utile despre cum să-l abordăm pe Theodor atunci când se plictiseşte şi tinde să repete sâcâitor acelaşi lucru. De asemenea, ne-a încurajat – lucru ce ţine de common sense - să-i deschidem orizontul de percepţie prin explicarea pe cât posibil a noţiunilor pe care le folosim şi pe care a ajuns şi el să le preia. Ne-a atras atenţia că ar fi bine să facem ceva sport cu Theodor pentru dezvoltarea armonioasă a musculaturii. Good news: Theodor nu e hiperkinetic. Ştiam asta, altfel n-ar sta cuminte două ceasuri la concertele simfonice la care-l ducem de aproape un an. Ne-a mai spus să nu avem aşteptări exagerate de la el, pentru că abia după vârsta de zece ani se dezvoltă, în lobii centrali, conştientizarea relaţiei dintre cauză şi efect, iar acum puterea de concentrare este, oricum, foarte limitată (în cazuri normale).
Am aflat, încă o dată, că stările noastre nervoase, de stres şi agitaţie se transmit foarte uşor, iar Theodor, cu o sensibilitate mărită, le percepe fără ca noi să ştim. Doctoriţa ne-a mai sfătuit să dăm sens fiecărei activităţi desfăşurate de Theodor, chiar şi celor prin care ne sâcâie. Eliminarea lor ar trebui făcută doucement, gradat, cu delicateţe. Fără enervare, ci cu mult tact. La sfârşitul consultaţiei am înţeles că noi, părinţii, mai avem multe de învăţat în privinţa pedagogiei, a educaţiei unui copil.