Never a dull moment

Joi a fost o zi cu totul specială, cu o formidabilă congruenţă între weather şi mood. Am ieşit la plimbare cu Costi prin oraş. Am trecut şi pe la şcoala lui Theodor („Iris”), însă – deocamdată – no joy. Conducerea era on holiday. Nu-i bai, am zis amândoi. Important rămâne interviul de vineri de la prânz. Apoi am trecut pe la mama. I-am luat nişte fructe, legume etc. şi i-am spus de mai multe ori să mănânce şi să bea lichide ca să scape de gripă. La întoarcere am mers pe jos cu Costi peste podul Michelangelo, pe malul Begăi până la podul Maria. Am intrat pentru câteva clipe în clubul de jazz: s-a schimbat mult de când nu l-am mai vizitat. Fumul a rămas însă strong enough. Am ieşit imediat, oricum nu doream să consumăm nimic. Am venit apoi pe jos prin parcul Catedralei, am intrat amândoi în Catedrală şi i-am arătat lui Costi stâlpii cilindrici de marmură dinăuntru, cei octogonali de afară, scaunul mitropolitan cu basoreliefuri. Costi a ghicit – după coamă, zice el – leul sculptat pe scaunul înaltei feţe bisericeşti. Ne-am îndreptat apoi spre Mall, unde mi-am propus să mergem la pizzeria mea pereferată: Pizza Hut. Pe drum mă sună OvidiuC, vestindu-mă că ar vrea să ne vedem. Îl invit şi pe el la o pizza şi ne dăm întâlnire la Cărtureştii din Mall. În dreptul Politehnicii (de lângă biserica piaristă) ne întâlnim cu mai tânărul meu amic, Ionuţ. El e încă elev (la liceul pedagogic, cred) şi a venit – primul – la prima proiecţie de film (Concurs) pe care am organizat-o sub umbrela ASCOR. I-a plăcut mult. La Mall am intrat pe la Cărtureşti, unde am vorbit cu Marius, amicul meu librar. Vorbim de filmele noi care-au apărut pe DVD, îl întreb de o cunoştinţă comună, cinefilul Allan Fahrar (englezul pe care l-am cunoscut prin 1993 care a predat la câteva şcoli şi centre de învăţare a limbilor străine din oraş) şi-mi spune că n-a mai fost şi nici n-o să mai vină. Aflu, în clipa următoare, că Allan e pe moarte. S-a întors în Anglia şi, spune Marius (care mai corespondează cu el), doctorii i-au mai dat doar trei săptămâni de trăit. După această veste cumplită mă sună Ovidiu. Era chiar în faţa librăriei...dar nu singur. Surprise, surprise! E însoţit de our mutual friend, FlorinD. Ceea ce a urmat – vreo două ceasuri petrecute over some delicious pizza, salad & beer la Mall, urmate de alte opt ceasuri acasă la noi, over some food which I cooked, beer and...tea, unde am vizionat şi comentat apoi Bobby Deerfield, am vorbit câte-n lună şi-n stele (despre amici comuni şi despre prietenie, despre „păcatele tinereţelor” faţă de ei şi despre „pasul în doi”, despre cărţi şi viaţă etc.etc. – a fost (gândesc eu acum, retrospectiv) cadoul nebănuit şi copleşitor de frumos pe care nu mi l-a putut trimite decât îngerul ocrotitor al lui Allan imediat (literally) după aflarea veştii devastatoare despre starea sa de sănătate, ca să mă înveselească. Pe la ora şase ni s-a alăturat şi OctavianC, aşa cum ne-a promis luni. Cu doar câteva clipe înainte să sosească el, primesc nişte bere de la un amic (mult mai multă decât îmi imaginam) care se crede îndatorat. A fost o seară de pomină, never a dull moment. Discuţiile serioase şi...duhovniceşti (pe tema naşterii de prunci şi – datorită lui Ovidiu, care zice c-a fost intrigat de reclama făţişă la sex before marriage din Bobby Deerfield – a rânduielii din viaţa trupească a omului) au fost constant şi inspirat piperate de ironiile joviale ale lui Florin, de candoarea acestui copil mare, care este Ovidiu, de umorul hâtru al lui Octavian şi de intervenţiile nu mai puţin mucalite şi întotdeauna „pe fază” ale lui Costi. Mai spre seară ni s-a alăturat şi Raluca, bucuroasă că şi-a găsit la sales un trench coat & a skirt pe gustul ei. Înainte de bedtime (la două ceasuri după miezul nopţii) am rememorat toţi trei punctele nodale (nu puţine) şi electrizante din această zi ca un brad de Crăciun plin de surprize şi împovărat de cadouri...Christmas reloaded, indeed.