Sunday 8 February 2009

Theo

Azi, de prăznuirea Sf. Teodor Stratilat, Monahul ne felicită pentru Theodor, via SMS: „Să trăiască şi să ne fie bucurie şi alinare.” Astăzi am asistat la ora lui de pian, unde a repetat cu profesorul său MJ (primul agent PR al lui Theodor, care ne-a pus deja în legătură cu câţiva jurnalişti care au scris încă scriu despre el prin ziare): Marşul măgarilor, Contradansul lui Haydn, Anglaise şi Marşul nupţial de Mendelsson-Bartholdy...Mă întreabă Theodor azi ce e întunericul şi-mi dau seama că e genul de întrebare la care nu voi şti să-i dau un răspuns vreodată. Şi pentru care va trebui să-mi exersez puterea de abstracţie la maxim.

Seara l-am ascultat live pe Costi la Radio Pontes, care a prezentat un profil interpretativ Ştefan Iordache şi, la rubrica rezervată coloanelor sonore, a difuzat fragmente din muzica de la Concurs, însoţindu-le de comentarii bine articulate. Ne e limpede că are voce şi talent pentru radio – a fost DJ ani buni şi e doldora de informaţii din zona pop-rock autohtonă şi foreign. Şi nu numai...Aşteptăm să devină realitate visul său (şi al nostru) de a se muta cu Alina în Timişoara şi, de ce nu, de a realiza emisiuni pentru posturile de radio timişorene.


P.S. De mâine, o nouă repriză cu elevii mei. Sper că ambele „echipe” se vor reîntâlni mai aerisite, mai recreate, mai responsabile pentru finalul „partidei”.

Blow up

Revăd, alături de Tatiana & Claudiu, Explozia (1973) – film care ţin minte că m-a „prins” pe când l-au reluat la TV, la începutul anilor 80. Azi îl apreciez pentru inteligenţa imaginii lui Nicolae Mărgineanu, pentru subiectul thriller scris de Ioan Grigorescu şi pentru actori: Dinică în special, dar şi Draga Olteanu, Toma Caragiu, Jean Constantin, Colea Răutu, Dem Rădulescu, Mircea Diaconu, George Motoi, Florin Piersic etc.. Muzica lui Theodor Grigoriu mi s-a părut cam aiurea montată pe imagine, în unele secvenţe. Iar numele regizorului îmi stârneşte nefericite asocieri cu alte opusuri de-ale lui de tristă amintire: seria BD-urilor, o groază de filme „istorice” şi de „aventuri” etc. – aversiune egalată în intensitate doar de pomenirea numelui unui alt „supravieţuitor” şi „superman” al cinematografiei române din ultimii – culmea! – 50 de ani. Dar astea-s mofturi de cinefil pedant, vox populi are cu totul alte preferinţe şi situează în top tocmai aceste filme „istorice” şi de „aventuri” care îmi displac atât de profund datorită amatorismului şi populismului lor.

4 granted

E formidabilă tăria de caracter a lui Costi. E uimitoare curiozitatea sa intelectuală împletită însă cu sfială şi cu o anume pudoare atunci când vine vorba de ... „tăcerea” lui Dumnezeu. Sau de „vorbirea” şi „rostirea” Sa, altfel decât prin frumuseţi naturale sau plastice. Pe care, culmea este dornic să le savureze şi să şi le imagineze, aşa cum poate. Foarte puţini văzători mai au vreme şi răbdare şi curiozitate să vizioneze filmele lui Mircea Săucan (Meandre sau 100 lei), de exemplu. Le-am vizionat deunăzi împreună cu el şi a răspuns pozitiv invitaţiei mele de a-i prezenta verbal tot ceea ce el n-a putut să vadă. Acel rest ce rămâne atunci când scazi coloana sonoră (muzica, zgomotele şi dialogurile) dintr-un film. Lângă mine aveam un om care chiar vedea sau, oricum, făcea eforturi să vadă şi să înţeleagă gramatica unei arte predominant vizuale. De aceea îl consider drept unul dintre cei mai fideli meandrişti şi un sutist redutabil – folosind terminologia adoptată chiar de regizor (în cartea Iuliei Blaga, Fantasme şi adevăruri) pentru a-şi descrie fanii celor două opusuri importante din creaţia sa. Ce să mai spun de prezenţa sa de spirit, de felul în care ştie să fie luminos el, care de atâta amar de vreme nu mai vede lumina. Dar a văzut-o până la accidentul din copilărie, când şi-a distrus vederea. După aceea a văzut tot mai slab, până nu a mai văzut deloc....Cum o fi – l-am întrebat – în cazul celor nevăzători din naştere, care nu au văzut niciodată lumina zilei, care n-au ştiut niciodată să se bucure de bogăţia formelor şi a culorilor? Cum să înţeleagă ce înseamnă culoarea albastru, sau roşu sau verde etc.? Încă o dată mi-am spus că, uneori o viaţă întreagă, luăm for granted aceste daruri de sus, deopotrivă pentru cei care se consideră credincioşi (sau dreptcredincioşi, foarte dreptcredincioşi etc.) şi pentru cei necredincioşi - whaterver the faith. Şi e păcat...
Vineri, la ieşirea lui Costi de la inter/view, am întâlnit-o pe Alina, cea care – cu 12 ani mai tânără decât el - e his soul mate. A venit să-l ia înapoi la Cluj. A doua zi i-am condus la gară, însă nădăjduim să ne revedem cu toţii aici. Să se găsească o posibilitate să rămână aici. Sigur, în Românica inerţia şi prejudecăţile sunt bloomimg – încă. În privinţa celor ce nu sunt „întregi”, mentalitatea (inclusiv la angajarea într-un loc de muncă) este, dintr-un motiv sau altul, destul de rigidă. Să sperăm însă că aplicarea principiului equal oportunities nu se va lăsa mult aşteptată pe la noi şi cei differently able îşi vor găsi mai lesne de muncă dacă, desigur, demonstrează că pot face faţă cerinţelor angajatorului. Aşa cum se întâmplă elsewhere. Deocamdată suntem la faza de aşteptare şi sperăm să primim un răspuns pozitiv, deşi – vorba lui Costi – un pas mare tot a fost făcut: angajatorii acelei firme au acceptat să-l cheme la inter/view, iar pentru ei intervievarea unui nevăzător a fost o premieră. În rest, time will tell.