Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!

Carte frumoasă, cinste cui te-a scris! For ever and ever. Ioan Pintea, în al său Jurnal discontinuu cu N. Steinhardt: „Dacă citeşti cărţi bune şi folositoare lumea e nebun de frumoasă. Fascinaţia pe care ţi-o dă lectura pasionantă este de foarte multe ori mai terifiantă decât viaţa. Sunt atâtea întâmplări în viaţa ta urâte, anodine, anapoda şi doldora de potlogării încât, atunci când pui mâna pe o carte cu adevărat bună, eşti un om salvat, mântuit. Cârţile sunt viaţa veşnică, viaţa de apoi, mai bună, mai fericită a omului-cititor.”
Deşi sămânţa mi-a fost aruncată de mama
încă în primii ani din copilărie, îndemnurile ei de a citi n-au rodit decât pe la începutul adolescenţei. Şi asta pentru că imaginile micului sau marelui ecran mi se păreau infinit mai interesante. Doar omul care s-a numit Victor Laudacescu (inginer de profesie, dar mare iubitor de literatură, de muzică, de frumos) a reuşit să „marcheze” şi – vorbindu-mi despre lumea cărţilor – să-mi deschidă porţi nebănuite spre „cea mai de folos zăbavă”, care - spunea Miron Costin - e „cetitul cărţilor”.
Privind retrospectiv, pot spune că întoarcerea fiului risipitor dinspre galaxia video (televiziune, cinema, internet) înspre galaxia Gutemberg (a cărţilor - metalurgistul şi inventatorul german, Johannes Gensfleisch zur Laden zum Gutenberg, născut în 1398 şi decedat în 1468, fiind renumit pentru contribuţia sa remarcabilă la tehnologia tiparului) – fără a părăsi fascinantul univers audio-vizual (arte plastice, cinema) e asemenea unei mutaţii genetice. Ba chiar şi o mutaţie genetică e mai lesne de înfăptuit decât a deprinde pe cineva să mai ţină cartea în mână. Şi nu doar s-o ţină-n mână absent, ci chiar să citească din ea şi să se bucure de intimitatea ce se formează între el, cititorul, şi universul creat de cuvântul scris.
Mă bucur să-mi găsesc un aliat - şi în persoana unui preot (şi ce preot: un fost ucenic al lui Nicolae Steinhardt!) – care, în privinţa cărţilor, simte ca Dostoievski: „Când văd cum oamenii în jurul meu, neştiind ce să facă cu timpul lor liber, inventează cele mai jalnice ocupaţii şi distracţii, eu caut o carte şi-mi spun în sinea mea: acest lucru mi-e suficient pentru o viaţă întreagă”. Şi poate că lucrul cel mai minunat cu putinţă e să descoperi – treptat, cu migală – literatura lumii, al cărei rest - încă nedescoperit, necitit - ne-ar putea hrăni pentru încă o sută de vieţi (cel puţin), dac-am mai trăi.