Monday 13 September 2010

Pandora's Box

Steinhardt (Jurnalul fericirii): „Nu vrem să admitem că există şi taine, asta-i nenorocirea”. Şi tot el: „Divinitatea şi credinţa sunt parametri ineluctabili, de care nu te descotoroseşti în veac. Obţii numai, cum spune, Huxley, transferări. Ştiinţa, în zilele noastre, n-a desfiinţat teologia, a înlocuit-o.” La asta se va fi gândit şi Tarkovski atunci când, la câţiva ani după Andrei Rubliov a filmat Solyaris şi Stalker (Călăuza). Acelaşi film în fond, însă în straie de science-fiction. Poveştile SF, spunea el, sunt noile mistere medievale. Dostoievski, arată Steinhardt, o ştia de mult: „A trăi fără Dumnezeu nu-i decât un chin…Omul nu poate trăi fără a îngenunchea.” Iar dacă-l alungă pe Dumnezeu „îngenunchează în faţa unui idol de lemn sau de aur sau imaginar.”

Flashback: scena din Semnul şarpelui când Bâscu (Mircea Albulescu), „fiul risipitor”, se întoarce din „America aia a lui” (unde „e bine gândit…te poţi umple de bani”) şi povesteşte cum a făcut, în exilul său auto-impus, tot felul de munci. La un moment dat a fost şi telefonist. Săptămânal dădea telefon unor români americanizaţi, plecaţi şi ei în pribegie în „pământul făgăduinţei”. Le spunea despre noutăţile din ţară. Când a vrut să-i întâlnească, să-i vadă faţă către faţă, l-au refuzat şi l-au concediat. Acei români vor fi fost negreşit dintre cei care, odată plecaţi din vatra în care s-au născut, caută să năpârlească în regim intensiv, pentru ca să fie acceptaţi - numaidecât şi integral - de patria de împrumut.

Dumnezeul acela din cugetarea dostoievskiană e clar că a dispărut în „lumea nouă” aflată într-o continuă autodefinire. Asta nu înseamnă că oamenilor de acolo li s-a atrofiat instinctul închinării (vezi cazul lui Bâscu, pomenit mai sus: „te poţi umple de bani”). Totul e, vasăzică, de vânzare. Inclusiv sufletul, credinţa, amintirile. Pe de altă parte însă, nu toţi ajung să prindă rădăcini aici, în bătrâna Europă. Iar deasupra ei, la vedere şi asemenea reziduurilor, sunt – vorba regizorului Mircea Daneliuc – „cele ce plutesc”. Şi nu toate de provenienţă balcanică (ca, de exemplu, manelele sau şpaga). Repertoriul cinematografelor (câte au mai rămas), mass media, gadget-urile tehnologice au duhul acela specific de light entertainment care, în ultimii zeci de ani mai ales, a transformat o lume întreagă în colonie americană. Dacă nu scormoneşti în această cutie a Pandorei, dacă nu dai la o parte cultura DJ (pop, fast) şi toate aceste mecanisme sociale bazate pe zâmbetul de tip cheese - pentru a ajunge la tainele care lămuresc şi întemeiază - chiar că nu ai motive de nostalghie.

No comments: