διάβολος & σύμβολο

Formidabilă scena spovedaniei din Rubliov-ul tarkovskian.
Un „domn cătănesc” (căruia îi pocneşte capul de la o căzătură de pe cal, fiindcă se afla într-o stare bahică avansată) vine la mănăstirea unde vieţuiesc – între alţii – Andrei Rubliov, Danil şi Kiril. Are misiunea să-l vestească pe Andrei că renumitul pictor de icoane, Teofan Grecul, doreşte să–l ia ucenic. Kiril, dezamăgit că nu fusese el alesul (fiindcă, viclean, încercase să intre el în graţiile lui Teofan) pleacă „în lume” acuzându-şi fraţii călugări de corupţie şi citând episodul izgonirii negustorilor din templu de către Iisus. Vindecat de viaţa „din lume” se va reîntoarce la obştea mănăstirii în genunchi, cerând milă şi îndurare. Stareţul, care-i cunoaşte vorba iscusită, îi primeşte pocăinţa şi-i dă canon să copieze Scripturile de 15 ori. Nota bene: pe atunci nu exista nici tiparul şi nci...xerox-ul. Ce se întâmplă însă cu Andrei? Merge la fratele său de chilie, Danil, şi-l întreabă dacă e gata de plecare. Acesta, orgolios, îi spune că nu pleacă nicăieri. „Cum o să merg singur?” – răspunde mirat Andrei. „Cum ştii.” – i-o retează Danil, dojenindu-l pentru faptul că atunci când i s-a propus să meargă la Teofan, nu a catadicsit să spună că nu merge fără el. Îi urează drum bun şi adaugă: „E destul de lucru la mănăstire şi fără tine.” Câteva ceasuri mai târziu, Andrei se strecoară în celula pe care o împarte cu Danil (care citea din Scripturi, la lumânare) şi îi cere să-i primească spovednia, spunând (în timp ce-şi şterge o lacrimă de la ochi): „Nu pot pleca singur, am învăţat să vadă lumea cu ochii tăi, să aud cu urechile tale...” – frumoase cuvinte pentru a exprima starea de comuniune, de frăţietate. Danil este şi el impresionat de sinceritatea spovedaniei şi a căinţei lui Andrei şi îl încurajează: „Du-te prostuţule şi pictează, dacă s-a ivit această mare ocazie. Sunt mândru de tine. Adineauri m-a înşelat diavolul şi pe mine. Du-te liniştit.” Andrei dă să-i sărute mâna părintelui său duhovnicesc, iar Kiril deschide uşa pentru a-i vesti că-şi „ia lumea-n cap”. Cu inima zdrobită şi vărsare de lacrimi diavolul a fost zdrobit. Pe toţi trei însă – pe Andrei, Danil şi Kiril - îi uneşte puterea supraomenească de a-şi cere iertare, de a restaura – uneori cu îndelungă răbdare – firea căzută a omului, de a parcurge drumul de la διάβολος (de unde şi diavol cel ce desparte) la σύμβολο (de unde şi simbol, cel ce uneşte).