Cuvânt (scris) şi imagine

Găsesc într-un supliment al ziarului Adevărul următoarele consideraţii (păstrate cu ortografia vremii de atunci) semnate de Alexandru Philippide prin 1937, despre ameninţarea imaginii (cinematografice, de de televiziune, vezi admirabilul Zapping de Cristian Mungiu, 451 Fahrenheit de Ray Bradbury-Francois Truffaut) şi scăderea vertiginoasă a interesului oamenilor pentru cuvântul scris: „Cultura timpului nostru tinde tot mai mult să devină o cultură de vorbe scurte şi imagini repezi. Cinematograful şi radiofonia (în curând televiziunea) obişnuesc şi vor obişnui tot mai mult pe oameni cu informaţia sumară, frapantă, dar repede şi, fireşte, superficială.
Lumea de azi nu mai are vreme să adâncească şi nu mai are nici gust pentru adâncire.
Când omul va fi convins că într’un sfert de oră de audiţie radiofonică sau de spectacol cinematografic va şti despre ce este vorba într’o carte de două sute de pagini, el va dispreţui cartea şi o va înlătura ca pe un instrument demodat şi rudimentar, bun de pus alături de vârtelniţa arhaică şi de opaiţul străvechi.
Chiar de pe acum, imaginea a început să câştige tot mai mult loc în dauna textului. Părerea că o fotografie te informează mai sigur decât trei pagini de text este astăzi curentă şi o auzi de la oameni de toate gradele de cultură.
Începe era cărţilor cu poze. Oamenii în faţa cărţii încep să aibă o psihologie de copil: o carte care are numai text nu-i atrage. Imaginile îi interesează în primul rând. (...)
Puterea de sugerare a vorbei scrise nu poate fi egalată de niciun document fotografic. Acesta, ca şi filmul, oferă fapte. Dar nu faptele înseamnă totul, ci semnificaţia faptelor, intepretarea, compararea, clasarea, judecarea lor.
Vorba scrisă rămâne singurul mod de transmisie a gândirii. Sânt departe de-a nega valoarea de artă şi de documentare a cinematografului, dar îmi dau seama că la un om care s’ar mulţumi numai cu cultura pe care o poate da filmul şi ar ceti numai cărţi cu multe ilustraţii, mecanismul gândirii ar suferi o simplificare foarte primejdioasă.
Omul acesta, încetul cu încetul, n’ar mai cunoaşte osteneala cercetării prin el însuş”.