Un western parodic & esopic

Pe unii îi hrăneşte retorismul naţionalist, „epopeea naţională” ilustrată cinematografic: filme cu haiduci justiţiari, cu nemuritori şi comisari. Un ziar de mare tiraj a scos toate aceste filme în format DVD şi le-a comercializat. Cu câteva săptămâni în urmă ceva îmi spunea că, după epuizarea acestor pagini de maculatură cinematografică (impregnate de patriotism pompieristic, de şabloanele epigoniste ale filmelor de acţiune americane pe care le copiază), le va veni rândul şi acelor filme româneşti meritorii, prea puţin difuzate. M-am gândit atunci – dacă tot se poartă comercializarea serialelor (Şaptecai, Mărgelatu, Comisarii, B.D.-urile etc.) – că o să ajungă la rând şi seria Ardelenilor. Pe 5 decembrie a apărut, iată, primul episod: Profetul, aurul şi ardelenii (regia Dan Piţa, 1978). L-am urmărit cu acelaşi interes ca prima oară. Şi cu un plus de duioşie - unii dintre actori (Clodi Berthola, Vasile Niţulescu, Victor Ştrengaru, Ilarion Ciobanu, Ovidiu-Iuliu-Moldovan etc.) s-au mutat la ceruri. Dialogurile (Titus Popovici) îşi păstrează savoarea, umorul şi prospeţimea. Muzica (Adrian Enescu) izvorăşte parcă din peisajele exotice filmate de Nicolae Mărgineanu şi Anghel Deca în munţii noştri. Sigur, la un moment dat poate părea obositor, derutant şi nesatisfăcător genul numit struţo-cămilă, pentru că, dincolo de schema filmului western se ascunde altceva: un film despre manipulare şi brainwashing. Ce altceva vor să facă Mister Waltrope (pastorul mormon cu 16 neveste, potrivit religiei lui) şi clica lui cu minerii pauperi, culegători de pepitas (ce n-apucă să se pricopsească deoarece pofta de îmbogăţire a Profetului moralist n-are limite) decât ceea ce au făcut şi – vorba unui film românesc – „şobolanii roşii” cu „talpa ţării”: îndoctrinare şi uniformizare, prin aservirea justiţiei şi poliţiei locale, a cultului local intereselor meschine ale unor autoproclamaţi chosen few. Câteva cadre cu aceşti underpriviledged „umiliţi şi obidiţi” din filmul lui Piţa sunt pătrunse de un fior grav. Astfel, Profetul, aurul şi ardelenii oscilează între parodie western şi – pentru cei care au ochi de văzut şi urechi de auzit - film de (mascată, esopică) atitudine civică faţă de „dreptatea în lanţuri” din epoca „multilateral dezvoltată şi a înaintării României spre comunism”, faţă de puritanismul totalitarist în general.