Kids concert

De dimineaţă (joi) am fost cu Theodor la Filarmonică, unde Sorin Petrescu (pian) şi Dorin Cuibaru (clarinet) au susţinut, în faţa a câtorva zeci de copii (sub 11 ani), un concert-lecţie (50’) de prezentare a clarinetului. Au interpretat mai întâi o veche prelucrare mozartiană a unei melodii populare franţuzeşti, momentele de început din Rapsodia română nr.1 (de george Enescu) şi din Rhapsody in Blue (de George Gerswin), câteva momente (Galopul, Valsul fulgilor de nea) din Lacul lebedelor de Ceaikovski (dar mie îmi face impresia că le-am auzit în Spărgătorul de nuci), Cântec de primăvară de Bartholdy, o prelucrare populară de Tiberiu Brediceanu, un ceardaş prelucrat de un compozitor italian (nu s-a specificat care), un moment din Petrică şi lupul de Prokofiev etc.
Aseară primesc pe mess de la FD un articol scris de CTP despre marele laureat al Galei Premiilor Gopo de acest an, filmul lui Nae Caranfil Restul e tăcere. Pe CTP acest film (şi nu istoricele filme istorice cu Decebal, Mircea, Mihai et co.) l-au făcut să fie mândru că e român. Mda, puţin cam mult spus (zic eu); dacă ar fi să aleg, după 1990 poate doar Occident să-mi fi trezit o astfel de mândrie. Asta, desigur, după imensa bucurie pe care mi-au adus-o, la vremea lor, filme precum Meandre, 100 lei, Concurs, Faleze de nisip, Pas în doi, Imposibila iubire, Moromeţii, Nunta de piatră. Ţin minte că acum un an, fără să mă fi bucurat pe deplin, am remarcat fericit premiera unui film românesc de anvergură, ne-minimalist, ieşit din tiparele acestui stil care face furori acum. Şi, nu mai puţin, ieşit cumva din tiparele genului licenţios-facil în care (vezi Asphalt Tango, Filantropica) regizorul părea să se fi îngropat prematur. La aceeaşi gală aflu că simpaticul actor Marin Moraru a fost şi el premiat pentru întreaga activitate.