Materialism, scepticism, izolationism, plictiseala

În Dostoievski, în Jurnalul unui scriitor, găsesc câteva consideraţii despre mulţimea angrenată într-un dans de societate: „Ce-ar fi dacă fiecare dintre ei ar afla brusc câtă francheţe, câtă sinceritate, câtă veselie din cea mai cordială, mai afectuasă, câtă puritate, câte sentimente nobile, dorinţe frumoase, câtă inteligenţă – ba chiar mai mult decât inteligenţă! – câr spirit din cel mai fin, mai remarcabil are fiecare, fiecare dintre ei, fără excepţie?” (p. 183). Sau despre materialism, adică „ploconirea poporului în faţa puterii sacului cu aur. În popor parcă s-a făcut deodată drum ideea că sacul reprezintă totul acum, că el deţine orice putere şi că tot ce i-au spus şi ce l-au învăţat până în prezent părinţii nu este decât o prostie. E o nenorocire dacă în mentalitatea poporului se vor consolida aceste idei, însă cum să nu gândească astfel?” (p. 206) sau: „ceva pluteşte în aer, ceva impregnat de materialism şi scepticism; a început cultul profitului fără muncă, al plăcerii fără muncă; orice înşelăciune, orice nelegiuire se comite cu sânge rece; unii ucid omul şi numai ca să-i ia o rublă din buzunar.” (p. 207) Urmarea? „Tristeţea şi plictiseala se vor abate asupra lumii: totul a fost făcut şi nu a mai rămas nimic de făcut, totul e cunoscut şi nu a mai rămas nimic de cunoscut. Vor apărea mulţimi de sinucigaşi, oamenii nu-şi vor mai pune capăt zilelor ca acum, câte unul, în câte un ungher retras; se vor aduna mulţimi, se vor prinde de mâini şi se vor nimici toţi odată, cu miile, într-un mod nou, pe care l-au descoperit odată cu celelalte descoperiri. Şi atunci poate, cei rămaşi îşi vor înălţa glasul lor către Dumnezeu: „Ai dreptate, Doamne, nu numai cu pâine va trăi omul!” Atunci se vor răzvrăti împotriva dracilor şi se vor lăsa de vrăjitorie...” (p. 211-212) Despre „izolaţionism”: „...mi se pare că a venit la noi o epocă de „izolaţionism” general. Toţi se izolează, se retrag în singurătate, fiecare vrea să inventeze ceva personal, nou şi nemaiauzit. Fiecare lasă deoparte tot ce a fost odinioară comun în gânduri şi sentimente şi începe cu propriile sale gânduri şi sentimente. Fiecare vrea să înceapă cu începutul. Legăturile de odinioară sunt rupte fără regret, fiecare acţionează de capul lui şi numai astfel îşi găseşte liniştea.” (p. 270-271) „Dar în Europa, dar peste tot, oare nu e acelaşi lucru, oare nu s-au transformat într-un miraj trist toate forţele unioniste de acolo, în care ne-am pus atâtea speranţe? Oare nu sunt chiar mai rele decât la noi descompunerea şi izolarea de acolo?” (p. 276) Despre realism şi ficţiune:„...pentru distracţie se recurge la artă, la fantezie, se citesc romane. Pentru mine lucrurile stau exact invers: ce poate fi mai fantastic şi mai neaşteptat decât realitatea? Ce poate fi chiar, uneori, mai neverosimil decât realitatea?” (p. 286)