K lumea

Mircea Cărtărescu, 2007, despre orele de limba şi literatura română: „Cum pomul se cunoaşte dupa roade, e limpede că toate vrăjelile noastre cu "Mioriţa" şi Eminescu, si Sadoveanu, propoziţiile subiective, predicative sau incidentale sunt timp pierdut de pomană. Mai bine-am lăsa-o baltă cu materia asta, şi cu şcoala în general. Mai bine s-ar face adolescenţii ucenici, ca pe vremuri, decât să mai piardă vremea prin şcoli. La ce-a folosit educaţa naţiei ăsteia, când vedem că jumătate de milion de oameni care-au citit "Luceafărul" şi, unii, chiar "Joc secund" au putut pierde ore-n şir uitându-se la naşterea în direct a Monicăi Columbeanu, de parcă ea urma să-l nască pe însuşi Mântuitorul, Doamne iartă-mă, şi prin asta spărgând toate recordurile de audienţă La ce foloseşte audienţa, dacă ea se face pe socoteala unor inşi ca Becali sau ca Columbenii (cacofonia e aici nu doar intenţionată, ci de-a dreptul inevitabilă)? Nu la tâmpirea unui popor intreg? Nu la impunerea unor modele de oameni care ne ţin la marginea lumii civilizate? ... La ce folosesc orele de limba şi literatura română când tinerii nu mai citesc nimic? Când ideea de cultură, de ştiinţă, de arte a ajuns marginală şi demodată, când toţi ştiu numele celei mai jalnice "vedete" care-şi fâţâie fundul la emisiunile de divertisment, dar n-a auzit nimeni de cel mai mare matematician, fizician, filozof sau poet roman de azi? Nu vi se pare o lume pe dos? O inversare a tot ce învăţam în şcoalaă O schizofrenie ce opune educaţia şi realitatea? De ce mai învăţăm? De ce mai ducem mai departe, ca pe o limbă rituală moartă, numele lui Eminescu, Caragiale, Creangă, Rebreanu? Ca să ajungem sâ ne uitam masiv, un popor intreg, în fundul Monicăi Columbeanu, care naşte în direct? ... Eu cred însă că un analfabet (la propriu, sau doar politic, cultural, ştiintific etc.) nu poate face nicăieri treabă. Că un popor de "simpluţi" şmecheri, care ştiu să-nvârtă o suveică a bâncilor şi să cumpere echipe de fotbal, fără habar de ce-nseamnă o comunitate, binele public, valorile reale, nu face decat să-şi fure căciula la nesfârşit.”

Cu aproape un veac şi jumătate în urmă, Eminescu se întreba, tot retoric, unde sunt valorile de altădată - „poeţi ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere”. Ce vede Eminescu în jur? Iată:

„Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,
Ce tablourile minte, ce simţirea simulează,
Privim reci la lumea asta - vă numim vizionari.
O convenţie e totul; ce-i azi drept mâine-i minciună;
Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună,
Aţi visat zile de aur pe-astă lume de amar.

"Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte",
Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte;
Oamenii din toate cele fac icoană şi simbol;
Numesc sunt, frumos şi bine ce nimic nu însemnează,
Împărţesc a lor gândire pe sisteme numeroase
Şi pun haine de imagini pe cadavrul trist şi gol.

Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită
Unor lucruri n'existente; carte tristă şi-ncâlcită,
Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.
Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate.
Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea.

Rămâneţi dară cu bine, sunte firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, -
Toate-s praf... Lumea-i cum este... şi ca dânsa suntem noi.”

Toate-s vechi şi nouă toate...