Being spoilt

În primăvara lui 1990 aveam să văd prima oară Iugoslavia. Am fost de câteva ori în Belgrad. Românii, după 1989 s-au întrecut nu atât la business cât la bişniţă. De vreo două ori m-am numărat şi eu printre ei. Librăriile belgrădene mi se păreau fantastice pentru că aveau – pe lângă multe şi variate cărţi (cu o grafică infinit mai frumoasă decât eram obişnuit) – o serie de filme artistice (iugoslave şi foreign) în format de casetă video. M-am întrebat atunci când va veni vremea să-mi pot cumpăra şi eu filmele mele dragi, made in Romania, pe care le purtam cu mine de ani de zile. Faptul că ei, sârbii, le aveau la discreţie pe casete mă umplea de invidie...Ei, între timp mi-am procurat (from the UK mostly) o grămadă de filme şi de soundtracks pe casetă şi pe CD/DVD însă filme româneşti nu prea. Zilele astea însă pot spune: I am being spoilt cu seria Ardelenilor şi cu filmul de azi: Actorul şi sălbaticii. Filmul lui Manole Marcus continuă să aibe o magie şi să mă vrăjească chiar şi după 30 de ani de la prima vizionare. Sigur că între timp, din filmele româneşti, au marcat şi altele, surclasându-l: Imposibila iubire, Concurs, Glissando, Dreptate în lanţuri, Faleze de nisip, Meandre, 100 lei...Rămâne însă, în preferinţele mele, un film solid şi un multiplu recital datorat actorilor (Toma Caragiu, Mircea Albulescu, Margatera Pogonat, Mircea Diaconu, Carmen Berbecaru, Ion Besoiu, Ovidiu-Iuliu Moldovan), scenariului (Titus Popovici, Zephi Alşec, George Paul Avram), coregrafiei (Cornel Patrichi), muzicii (George Grigoriu, cu piese de Ion Vasilescu şi Mişu Iancu), decorurilor (Virgil Moise), costumelor (Tomina), imaginii (Nicu Stan), şi regiei lui Manole Marcus, care a izbutit un film oarecum atipic, izolat (ca Meandre, Reconstituirea, 100 lei) în producţia de filme a epocii.