A matter of conscience

Revăd Dreptate în lanţuri (Dan Piţa, 1984), pe un DVD primit chiar de la compozitorul filmului, Adrian Enescu. Vlad Păunescu (autorul splendidei imagini alb-negru a filmului, iar după 1990 devenit producător, manager la Castel Film etc.) a masterizat ultraprofesionist o copie a filmului găsită la ANF. O posibilă secvenţă-cheie, la fel de cutremurătoare ca în anul primei vizionări, continuă să rămână scena înmormântării lui Năstase-sinucigaşul (Claudiu Bleonţ). Haiducul Pantelimon (Ovidiu-Iuliu Moldovan), după ce l-a găsit spânzurat de creanga unui copac, îl ia în cârcă şi-l duce într-un sat. Nişte bărbaţi cu barbă, în straie cernite (preoţi, pare-se) îi sapă groapa, iar Bătrânul preot (căruia i se cere să oficieze slujba de îngropăciune) jucat de Vasile Niţulescu spune: „N-am voie să-i fac slujbă. Nimeni nu poate să spele păcatul săvârşit. Sunt păcate a căror taină noi n-o putem pricepe, iar răul lor nu îl putem cuprinde.” Pantelimon-haiducul îl momeşte pe Bătrân cu bani ca s­ă-i îngroape ortacul. „Banii n-au ce căuta aici. Păcatul ăsta e fără răscumpărare.”

În Stalker, Mistreţul s-a spânzurat după ce primit de la Zonă un sac de bani, deşi se rugase pentru fratele său: „Conscience, spiritual matters – these are just an intellectual invention. He understood that, and hanged himself.” – comentează cârcotaş Scriitorul. În Solyaris, Gibaryan se confesează psihologului-astronaut Chris într-o înregistrare video pe care i-a lăsat-o ca pe un testament: „Chris, this is not madness. (Chris looks down. Then he looks at the screen once more.) It’s more...a matter of conscience. (Gibaryan on screen looks at Chris.) I so wanted you to fly here earlier, Chris!”

Ovidiu Roateş, fostul meu coleg de clasă de pe vremea liceului (împreună cu care am văzut multe filme bune - între ele şi Dreptate în lanţuri), unul din puţinii colegi cu care îmi puteam împărtăşi bucuriile de cinefil, şi-a pus şi el capăt zilelor, prin 1993, datorită - zice-se - unei fete. Nu pot să nu-l amintesc şi pe un alt coleg de liceu (patru ani coleg şi de clasă, în gimnaziu), Răzvan Olărescu: prin iarna-primăvara lui 1995 aflu că s-a sinucis şi el, după mai mulţi ani în care a suferit o puternică depresie...Au săvârşit toţi – potrivit înţelepciunii grăite de Bătrânul preot din filmul lui Piţa – acelaşi „păcat fără răscumpărare” sau e doar..."o problemă de conştiinţă"?