In the Name of the Father

Revǎd cu emoţie In the Name of the Father (Jim Sheridan, 1993), datoritǎ temei care mǎ copleşeşte: întoarcerea fiului risipitor. Fondul / background-ul politic, however biased (unioniştii din Irlanda de Nord ar spune cǎ filmul, care se referă la evenimentele violente de la începutul anilor 70 din Irlanda de Nord şi din UK în general, este o propagandǎ IRA), are - pentru mine - o importanţǎ secundarǎ, conjuncturală, şi nu reprezintǎ mai mult decât un pretext pentru a vorbi, aşa cum sugereazǎ şi titlul, despre restaurarea unei relaţii distruse şi aparent pierdute dintre un tatǎ şi fiul său, despre deprinderea tatălui (un om, altminteri paşnic, la locul lui, un pacifist) de a spune „Nu” opresiunii.

„Eroarea judiciară” de care se ocupă filmul este soră (cinematografică) bună cu alte asemenea „erori”, evocate de Andrej Wajda (Czelowiek z marmuru), Lucian Pintilie (Reconstituirea, O vară de neuitat) sau Dan Piţa (Faleze de nisip). Şi totuşi, „gheara leului” (civilizaţia anglo-saxonă) se simte în film, orice s-ar spune. Persecuţia, în Regatul Unit, are alt miros (vezi, în filmul lui Jim Sheridan, condiţiile confortabile de trai dintr-o închisoare destinată infractorilor „deosebit de primejdioşi”) decât în spaţiul sovietic (Pokaianjie, neuitata Căinţă în regia gruzinului Abuladze, din 1984) sau sovietizat, unde exterminarea nu se făcea cu menajamente. Personajul evocat în film (Giuseppe Conlon) a existat, se pare, în realitate. În Belfast se află mormântul său. Dar - aviz amatorilor de pelerinaje! – este bine păzit, iar eventualii vizitatori s-ar putea trezi cu un glonte rătăcit direct în ţeastă.