Trio Charisma

Recitalul de marţi - Trio Charisma (Eugen Morăriţa – vioară; Dorin Cuibariu – clarinet; Andreea Groszmuk – pian) interpretând: M. Bruch (Piese pentru vioară, clarinet şi pian op.83), D.G. Mason (Pastorale op.8), C. Saint-Saens (Preludiu şi Tarantella), G. Beccerra-Schmidt (Danza de las brujas). A. Piazzolla (Estanciones portenas).

Zgribuliţi după frigul din sală ne-am repezit la un taxi. Când am ajuns în faţa blocului ne-a claxonat prelung şoferul unui automobil din spate, mai să ne calce cu claxonul său...Noroc că sunetul este imaterial. Cum maşinile sunt parcate una-ntr-una pe ambele părţi pe străduţa noastră, e imposibil să se circule în ambele sensuri. Şi e imposibil – se vede – să aştepţi atunci când opreşte un taxi preţ de câteva secunde (un minut), ca să coboare din el nişte riverani. Probabil că şoferul era băut, sau oricum, cu minţile băute. Ceea ce rămâne, după astfel de situaţii, este gustul amar lăsat de un smintit – de fapt de un om prin care sminteala lucrează din plin. După ce momentul s-a consumat mi-am spus – aşa obişnuiesc de fiecare dată – că fiecare om – deci şi eu! – se poartă la fel de neghiob atunci când cedează ispitei de a se mânia, de a se purta necugetat (culmea, într-o ţară şi într-un mediu în care numai de viteză - ca time is money - nu se poate vorbi, la cât de agale se mişcă mentalităţile şi la cât de bine sunt împământenite obiceiurile, năravurile - şi totuşi, şoferii gonesc, claxonează, înjură de parcă ar juca la bursă), astfel că nebunia şi isteria – oricât ar fi de condamnabile, luate "la rece" – au şi ele partea lor „didactică”: pot fi (şi ar trebui chiar) luate ca o oglindă în care nu trebuie să ne sfiim a privi pentru a vedea cum putem arăta noi înşine sau cum vom fi arătat în momentele noastre de furie pe care poate prea uşor ni le trecem cu vederea.Vorba aceea: shit happens – it is how you deal with it that matters. O astfel de ieşire comportamentală (de „iregularitate”, deşi acest mod de comportament a devenit normă) este un bun prilej – ca orice sminteală – de reflecţie şi de reorganizare a capacităţii de autoapărare în faţa prostiei (singurul păcat recunoscut – pe bună dreptate - de Oscar Wilde), de evitare mai calculată a nerozilor şi a neroziei. De exemplu, atunci când ne vom afla altădată într-un taxi, am putea căuta un spaţiu potrivit de parcare, astfel ca să nu mai dăm prilej de sminteală altor minţi deranjate să se descarce pe noi.

Ajunşi acasă am deschis televizorul, unde ştiam că începuse difuzarea unui film drag nouă: Les parapluies de Cherbourg. Aş dori să-l vizionez săptămâna viitoare cu elevii mei de clasa a XII-a.