Puţină escatologie

Praznic mare, azi: Teofania (Boboteaza, Botezul Domnului). Încurcate sunt, într-adevăr, cărările Domnului...Citeam deunăzi o pildă grăitoare în cartea Vrajbă şi împăcare a Arhimandritului Serafim Alexiev. Cândva, în biserica primară (early church), un preot se afla în mare vrajbă cu un mirean. Persecuţiile împotriva creştinilor fiind în toi, preotul a fost prins de autorităţi şi dus la judecare. Mireanul ce se afla în duşmănie cu preotul a dorit să caute împăcare, şi-a recunoscut vina şi, în repetate rânduri, şi-a cerut iertare popii fără ca acesta să-i pese câtuşi de puţin – el o ţinea una şi bună: Nu vreau să te iert! Mireanul însă a persistat în a-i cere iertare preotului până în ultima clipă – mă rog, până în ceea ce păreau a fi ultimele clipe din viaţa preotului. Deşi nu contenise a-şi mărturisi credinţa creştină până aproape de jertfa supremă (botezul sângelui, martiriul), văzându-şi – cum se spune – moartea cu ochii, preotul (whose legs turned to jelly) deodată s-a lepădat de credinţă spre a fi graţiat. În acel moment, mireanul care căutase împăcare avea să-şi mărturisească el însuşi crezul creştin şi să aleagă să moară pentru credinţa sa...Maria Tănase cânta: Dar noi oameni botezaţi, de cuvânt suntem lăsaţi. Ori poate că lăsăm noi deoparte cuvântul!
...Ce desuet pare să vorbeşti despre iertare şi împăcare. Şi totuşi, pentru cei care mai au conştiinţă, în iertare şi împăcare stă măsura Botezului, a Credinţei şi a Vieţii. Pentru aceştia, neputinţa iertării sau întârzierea împăcării nu pot fi, oricum, motive de linişte. Au contraire.